Pandemia de coronavirus a alimentat sentimentul de corupţie în rândul cetăţenilor Uniunii Europene, mai puţin de jumătate dintre ei considerând că această criză a fost gestionată 'transparent' de către autorităţi, iar frecvenţa mitei în sectorul sanitar este cea mai ridicată în România şi Bulgaria, relevă un studiu publicat de Transparency International şi citat de AFP.

"În UE, numai patru persoane din zece consideră că guvernul lor a gestionat pandemia în mod transparent. În Franţa, Polonia şi Spania, cel puţin 60% dintre persoanele intervievate sunt de părere că gestionarea pandemiei de către guvernul lor este lipsită de transparenţă", conform rezultatului anchetei.

Peste 40.000 de locuitori din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene au răspuns la acest Barometru european al corupţiei, realizat între octombrie şi decembrie 2020. Conform Transparency International, serviciile de sănătate sunt în mod special afectate de corupţie. Deşi numai 6% dintre persoanele interogate au declarat că au dat mită pentru a avea acces la servicii medicale, 29% spun că s-au folosit de relaţiile personale pentru a obţine un acces privilegiat.

"Îngrijirile medicale, în special, au fost un teren propice pentru corupţie, în timp ce guvernele încercau să gestioneze pandemia de COVID-19", scrie Transparency în raportul său.

Frecvenţa mitei în sectorul sanitar, raportată de respondenţi, este mai ridicată în România (22%) şi Bulgaria (19%), în timp ce folosirea relaţiilor personale este mai frecventă în Cehia (54%) şi Portugalia (46%). Autorii raportului le cer guvernelor din UE "să îşi sporească eforturile pentru a garanta o ieşire justă şi echitabilă din pandemia în derulare".

Ungaria şi Polonia sunt arătate cu degetul ca ţări care au folosit criza sanitară "ca pretext pentru a submina democraţia" prin noi reglementări. Politicienii au văzut în criză "o ocazie de a profita", adăugă raportul, invocând lobby-ul făcut în favoarea achiziţiei de măşti de protecţie. În Germania, deputaţi ai partidului conservator aflat la putere (CDU) au fost acuzaţi că au intervenit pe această piaţă.

În această ţară, peste 60% dintre persoanele interogate consideră că guvernul este sub influenţa unor grupuri de interese private. Mai mult de jumătate dintre persoanele chestionate în acest sondaj la nivelul UE au aceeaşi părere despre propriul guvern. De altfel, o treime dintre europenii chestionaţi consideră că, în ţara lor, corupţia a stagnat sau a crescut.

"Aceste rezultate trebuie considerate un semnal de alarmă atât pentru guverne, cât şi pentru instituţiile UE", a precizat într-un comunicat Michiel van Hulten, director al Transparency International UE.

Sursa foto: VGstockstudio / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri