În această dimineață, s-a deschis centrul de vaccinare din Gara de Nord. Vaccinul folosit este cel de la Johnson & Johnson.

”O vacanță la mare, de pildă, merge de minune cu un vaccin. Simplu, comod, în drum către orice destinație, o singură doză cu vaccinul Johnson & Johnson. Primii oameni deja s-au vaccinat la mai puțin de două ore de la deschidere”, a scris Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, pe pagina sa de Facebook.

De la deschiderea centrului, 710 persoane s-au imunizat.

Sursa Foto: Facebook/ Cătălin Drulă

Ritmul campaniei de vaccinare din România a scăzut vizibil, iar țintele impuse de autorități nu vor putea fi atinse. Pentru a nu cădea pradă unui val patru al pandemiei, dr. Valeriu Gheorghiță a anunțat că programul centrelor fixe de vaccinare va fi redus, iar accentul va fi pus pe echipele mobile.

”Într-o lună sau o lună jumătate vreau ca în toate localitățile din România, cu un ritm foarte scăzut al imunizării, să existe echipe mobile. Ne vom folosi de personalul din centrele de vaccinare fixe, mai ales că vom reduce programul acestora la jumătate, fie pentru dimineață, fie pentru după-amiază. Fiecare centru de vaccinare va avea programul de lucru afișat”, a precizat dr. Gheorghiță, în cadrul unei conferințe de presă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a declarat că centrele fixe de vaccinare nu vor fi închise definitiv, ci doar vor funcționa cu program redus, disponibil în centru sau pe platforma de vaccinare.

În prezent, sunt 812 centre de vaccinare active, fără liste de așteptare.

Sursa foto: Cătălin Drulă/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri