Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a anunțat actualizarea listei țărilor cu risc epidemiologic ridicat, iar în urma actualizărilor, Spania a revenit pe în zona roșie, în timp ce Grecia a „migrat” din zona verde în zona galbenă.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat astăzi, 15 iulie 2021, Hotărârea numărul 46.
Principalele prevederi din această hotărâre sunt:

1) actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat;
- în zona roșie au intrat Spania, Portugalia, Olanda, Andorra, Georgia și Malaysia;
- în zona galbenă au intrat:
• din zona roșie, în urma scăderii incidentei: Uruguay și Paraguay;
• din zona verde, în urma creșterii incidenței: Grecia, Luxemburg, Gibraltar, Kazahstan, Insulele Feroe și Libia;
- în zona verde au intrat: Zambia, Guyana și Bahrain.

2) aprobarea derulării unui proiect pilot pe o perioadă de probă de 60 zile, în incinta Aeroportului Internațional Sibiu la terminalul “Sosiri”, pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2 cu sprijinul echipelor canine special pregătite în acest sens de către Centrul Chinologic “Dr. Aurel Greblea” Sibiu din cadrul Poliției Române.

Reguli pentru românii care se întorc din statele de pe listele galbenă și roșie

În funcție de încadrarea țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic, la intrarea persoanelor pe teritoriul României se aplică următoarele măsuri:

  • Pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României din zonele prevăzute la zonele galbenă și roșie se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat pentru o perioadă de 14 zile.

Excepții de la carantină

Prin excepție, pentru cetățenii români sau străini și apatrizi, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sosesc în România din țările terțe (altele decât statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană), se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile indiferent de zona în care este încadrată țara din care sosesc, cu următoarele excepții:

  • persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;
  • persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea Direcției de Sănătate Publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
  • persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară;
  • copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
  • copiii cu vârsta mai mare de 3 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
  • lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
  • elevii/studenții cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;
  • persoanele predate autorităților române în baza Acordurilor de Readmisie, returnate în procedură accelerată.

Pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României din Marea Britanie, Brazilia, Nepal, Africaj de Sud și India se aplică doar următoarele excepții de la măsura carantinei:

  1. persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;
  2. persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară; c) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
  3. copiii cu vârsta mai mare de 3 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri