Majoritatea persoanelor care au primit o a treia doză de vaccin Pfizer anti-COVID-19 au simţit efecte secundare similare sau mai puţine decât au avut după ce au primit a doua doză, potrivit unui sondaj realizat în Israel.

Israelul a început în urmă cu aproximativ zece zile să administreze un rapel, a trei doză, persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, ca parte a eforturilor de a încetini răspândirea variantei Delta, care este foarte contagioasă. Aceasta a transformat practic Israelul într-un teren de testare pentru a treia doză înainte de aprobarea sa de către Food and Drug Administration din SUA, scrie Agerpres.

Cel mai mare furnizor de servicii medicale din Israel, Clalit, a declarat duminică că a administrat a treia doză de vaccin Pfizer / BioNTech la peste 240.000 de persoane.

Aproximativ 4.500 de israelieni, care au primit rapelul în perioada 30 iulie - 1 august, au răspuns la întrebări şi au fost incluse în sondaj.

Un procent de 88% din participanţii la sondaj au declarat că, în zilele de după primirea celui de-al treilea vaccin, s-au simţit "similar sau mai bine" comparativ cu ceea ce au simţit după administrarea celei de-a doua doze.

Un procent de 31% au raportat unele efecte secundare, cel mai frecvent declarată fiind senzaţia de durere în zona injectării.

Aproximativ 0.4% au spus că s-au confruntat cu dificultăţi de respiraţie, iar 1% că au solicitat tratament medical din cauza unuia sau mai multor efecte secundare.

Ran Balicer, director responsabil cu inovare în cadrul Clalit, a afirmat că, deşi rezultatele sunt "iniţiale şi auto-raportate", ele permit o comparaţie a efectelor secundare cu a doua doză şi "aceasta indică că, în majoritatea cazurilor, ele sunt similare sau mai puţine în cazul rapelului".

"Deşi nu avem încă cercetări pe termen lung cu privire la eficacitatea şi siguranţa celei de-a treia doze de rapel, pentru gestionarea riscurilor personale ale persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, aceste constatări continuă să indice beneficiul unei imunizări acum, împreună cu un comportament atent în rândul adulţilor şi evitarea întâlnirilor în spaţii închise", a spus Balicer.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri