Pentru că există mai multe situații în care persoanele care se vaccinează cu prima doză împotriva COVID-19, se infectează cu virusul, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis câteva precizări cu privire la vaccinarea în aceste condiții speciale.

În cazul în care o persoană dezvoltă infecție cu SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze de vaccin.

În conformitate cu rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), intervalul maxim de administrare între doza 1 și doza 2 este următorul:

  • pentru vaccinul Pfizer BioNTech - până la 42 de zile;
  • pentru vaccinul Moderna - până la 42 de zile;
  • pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) - până la 12 săptămâni.

Important! În situația depășirii intervalelor menționate anterior, beneficiarul se va putea prezenta direct în centrul de vaccinare, fără programare prealabilă, pentru administrarea celei de a doua doze.

Devansarea dozei a doua este permisă doar în situații speciale, justificate medical, respectiv:

  • pentru vaccinul Pfizer BioNTech - intervalul minim între cele două doze este de 19 zile;
  • pentru vaccinul Moderna - intervalul minim între cele două doze este de 25 de zile;
  • pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) - intervalul minim între cele două doze este de 28 de zile.

Atunci când o persoană prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze, schema de vaccinare va fi continuată, la cel puțin 4-8 săptămâni, cu un vaccin fabricat după o tehnologie diferită.

Schema completă de vaccinare împotriva COVID-19 se realizează cu același tip de vaccin, însă în situații speciale, apărute după prima doză, se recomandă administrarea unui alt tip de vaccin împotriva COVID-19 fabricat după o tehnologie diferită.

Pentru vaccinul Pfizer BioNTech:

  • Șoc anafilactic;
  • Miocardită/pericardită

Pentru vaccinul Moderna:

  • Șoc anafilactic;
  • Miocardită/pericardită

Pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) :

  • Șoc anafilactic;
  • Sindrom de tromboză cu trombocitopenie (SST);
  • Sindrom de extravazare capilară

Situațiile sus menționate trebuie dovedite cu documente medicale cum ar fi: bilete de externare, scrisori medicale etc. de către persoana care se prezintă la vaccinare și solicită schimbarea tipului de vaccin pentru doza de rapel.

Atât în cazul persoanelor care prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze, cât și în cazurile menționate anterior, vaccinarea se face fără programare, prin prezentarea directă a beneficiarului într-un centru de vaccinare. Acesta trebuie să dețină asupra sa copii ale documentelor medicale care să ateste reacțiile survenite după prima doză.

După predarea acestor documente justificative către centrul de vaccinare și analizarea acestora de către coordonatorul centrului respectiv, medicul coordonator va decide administrarea dozei, menționând acest lucru și pe formularul de consimțământ al persoanei,
cu semnătură și parafă.

Situațiile menționate anterior sunt EXTREM DE RARE, iar EMA confirmă că beneficiile tuturor vaccinurilor autorizate COVID-19 continuă să depășească riscurile lor, având în vedere potențialul crescut de boală COVID-19 și complicațiile asociate acesteia, precum și dovezile științifice care arată că vaccinarea reduce semnificativ decesele și spitalizările cauzate de infecția cu SARS-CoV-2.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri