MedLife anunță concluziile preliminare ale studiului privind răspunsul imun al organismului în urma vaccinării împotriva COVID-19, pentru etapa II și etapa III, la 3 luni, respectiv 6 luni de la administrarea schemei complete de vaccin, prin determinarea titrului de anticorpi specifici IgG anti-Spike.

Concluziile au la bază un eșantion de 769 de persoane pentru etapa II, 3 luni, și 676 de persoane pentru etapa III, 6 luni, cu vârste cuprinse între 20 și 70 ani, alese în mod aleatoriu din rândul personalului medical și auxiliar al companiei, din toate regiunile țării. Medicii MedLife anunță că rezultatele sunt reprezentantive pentru segmentul de populație din România, rezidentă în mediul urban, care s-a vaccinat cu Pfizer BioNTech.

Etapa a II-a: la 3 luni de la rapel, 93% dintre respondenți au păstrat un titru de anticorpi neutralizanți de până la 19 ori mai mare față de pragul de referință

După 90 de zile de la cea de-a doua doză de vaccin împotriva COVID-19, nivelul anticorpilor a scăzut de la o valoare medie a titrului de anticorpi de 1063 AU/ml, la 341 AU/ml, procentul mediu de scădere fiind de 68%.

Pentru pacienții care au trecut prin boală și care s-au vaccinat, nivelul anticorpilor se păstrează ridicat, scăderea producându-se de la 2226 AU/ml (valoarea medie a titrului de anticorpi calculată pentru persoanele din categoria analizată) la 688 AU/ml, și chiar dacă procentul de scădere este de 69%, valoarea anticorpilor după 3 luni de la rapel rămâne în continuare ridicată. În ceea ce privește pacienții care nu au dezvoltat boala, nivelul anticorpilor este mai scăzut, de la o valoare medie de 752 AU/ml, cât aveau în prima etapă (8 -15 zile de la rapel), la 230 AU/ml.

“Deși am asistat la o scădere importantă a nivelului de anticorpi neutralizanți, răspunsul imun a rămas în continuare unul puternic la 3 luni de la rapel. Dovada acestui lucru este și faptul că 93% dintre respondenți au păstrat un titru de anticorpi neutralizanți net superior pragului de referință (80 AU/ml), respectiv pe un interval între 80 și 1500 AU/ml”, spun reprezentanții MedLife.

Etapa a III-a: chiar și la 6 luni de la vaccin, răspunsul imun rămâne puternic. 82% dintre respondenți au păstrat un titru de anticorpi neutralizanți de până la 19 ori mai mare față de pragul de referință

La 180 de zile de la administrarea celei de-a doua doză de vaccin, nivelul mediu al anticorpilor a scăzut până la 226 AU/ml, de la 1063 AU/ml, un procent mediu de scădere de 79% pe întreg eșantionul studiat (676 de persoane în etapa preliminară). Conform specialiștilor MedLife, chiar dacă procentul pare mare, scăderea de la etapa II (3 luni) la etapa III (6 luni) a fost mai moderată.

Analizând datele studiului pe categorii de subiecți implicați, respectiv pacienți vaccinați care au trecut prin boală (i.e. 162 persoane din totalul de 676) și pacienti vaccinați care nu au trecut prin boală (i.e. 514 persoane din totalul de 676), studiul arată că pentru pacienții care au trecut prin boală și care s-au vaccinat, nivelul anticorpilor se păstrează ridicat, scăderea producându-se de la 2226 AU/ml (valoarea medie a titrului de anticorpi calculată pentru persoanele din categoria analizată în etapa I) la 430 AU/ml, iar 96% dintre aceștia prezintă un titru neutralizant, de peste 80 AU/ml.

În cazul pacienților care nu au fost infectați, dar care s-au vaccinat, nivelul anticorpilor, la 6 luni de la rapel, ajunge la o valoare medie de 162 AU/ml, iar 78% dintre aceștia prezintă un titru neutralizant1.

Astfel, medicii MedLife au concluzionat faptul că deși nivelul mediu de anticorpi este în continuare în scădere, în medie cu 79% în perioada de 6 luni de la administrarea celei de a doua doze de vaccin, răspunsul imun rămâne puternic și eficiența vaccinului rămâne la un nivel ridicat. Acest detaliu este confirmat și de faptul că 82% din totalul de respondenți implicați în studiu au păstrat un titru de anticorpi neutralizanți mai mare față de nivelul de referință, chiar și după 180 de zile de la rapel (80 AU/ml).

“Când vorbim de răspunsul imun al organismului după vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, ne referim la protecție împotriva mortalității și protecție pentru a dezvolta forme grave care să necesite internare în spitale. Vaccinul luptă pe cele două paliere, însă pericolul crește odată ce răspândirea variantei Delta, care are caracteristici mult mai agresive față de tulpinile anterioare ale virusului: se transmite mult mai ușor, adică crește rata de infectare, ceea ce înseamnă că oamenii se pot infecta din nou, pot dezvolta forme medii sau severe, în funcție de răspunsul imun al fiecăruia. O altă problemă este legată de faptul că tulpina Delta afectează și categoria de vârstă mai mică, copiii și tinerii, tot mai multe secții de ATI din spitalele de pediatrie din Europa și SUA înregistrând un grad mare de ocupare. Acest nou context coroborat cu începerea anului școlar stârnește o îngrijorare și mai mare în întreaga lume. Și atunci, singura variantă, cel puțin deocamdată, pentru a nu crește rata de internare din spitale și blocarea secțiilor de ATI rămâne vaccinarea și purtarea măștii”, a declarat Dumitru Jardan, biolog, doctor în științe medicale, MedLife.

O altă concluzie a studiului arată că, la 6 luni de la rapel, doar 3 persoane din 676 au ajuns la un rezultat negativ în ceea ce privește nivelul anticorpilor.

Vaccinarea și purtarea măștii rămân în continuare principalele măsuri de protecție în combaterea valului 4

“Chiar dacă nivelul anticorpilor scade, după cum putem vedea în studiul prezentat, se păstrează o valoare importantă a numărului de anticorpi neutralizanți, iar vaccinul rămâne în continuare principala armă pe care o avem la dispoziție pentru a lupta cu rata mortalității și creșterea internărilor în spital, respectiv aglomerarea ATI-ului și blocarea sistemului medical”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group

Acesta mai spune și că un nou colaps medical încă poate fi preîntâmpinat dacă cei nevaccinați decid să meargă să-și administreze vaccinul, iar noi toți vom manifesta în continuare un comportament responsabil, prin purtarea măștii și respectarea măsurilor de siguranță.

”Trebuie să luăm în serios toate aceste semnale de alarmă, mai ales că tulpina Delta atacă agresiv copiii, iar nu peste mult timp vom inaugura deschiderea unui nou an școlar”, a transmis Marcu.

Compania operează una dintre cele mai extinse reţele de clinici și una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate.

Sursa foto: MedLife

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri