7 Septembrie 2021

Valeriu Gheorghiță: Începe campania de vaccinare în școli și universități



Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a prezentat cum se va desfășura imunizarea studenților și elevilor, odată cu începerea noului an școlar.

Vaccinarea în unitățile de învățământ a fost stabilită cu ajutorul direcțiilor de Sănătate Publică și celor de la Ministerul Sănătății, urmând să înceapă o campanie specială pentru unitățile școlare pentru studenți, elevi, personalul didactic și nedidactic, dar și pentru familiile acestora.

Campania va dura două luni, după cum urmează:

  • 13 septembrie - 15 noiembrie: învățământul pre-universitar,
  • 1 octombrie -1 decembrie: învățământul universitar.

De asemenea, vor exista trei modalități prin care se va realiza imunizarea, mai precis:

  • echipe mobile,
  • cabinetele proprii de vaccinare
  • arondarea unităților școlare la centrele de vaccinare din proximitate.

Vaccinarea va fi realizată cu seruri de la Pfizer sau Moderna.

Valeriu Gheorghiță a precizat că își dorește ca până la 10 septembrie să fie pregătite toate spațiile necesare imunizării, astfel încât totul să se desfășoare linear.

”Fiecare unitate școlară trebuie să aibă stabilit un program clar de vaccinare, dar și modalitatea prin care se va face imunizarea. Programarea prin platformă nu mai este obligatorie, oamenii nu pot fi refuzați la vaccinare”, a declarat Gheorghiță.

De asemenea, minorii vor fi însoțiți de adulți la vaccinare, iar formulare de consimțământ pentru vaccinare și pentru triajul acestora pot fi descărcate de AICI.



Citeste si