Masca de protecţie va trebui purtată pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, începând cu data de 13 septembrie, conform deciziei adoptate de către Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

"Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru, începând cu data de 13 septembrie 2021", prevede hotărârea.

Potrivit acesteia, la nivelul Municipiului Bucureşti, rata de incidenţă cumulată la 14 zile este de 1,21 cazuri de SARS-CoV-2 la mia de locuitori.

Privitor la desfășurarea cursurilor cu prezență fizică de la începerea școlilor, elevii din clasa copilului care a fost diagnosticat pozitiv vor continua învățământul în formă online timp de 14 zile, dar se poate reveni fizic în școală din ziua a opta, dacă elevii au fost testați și nu au fost contaminați, potrivit Ministrului Educației.

Dacă părinții refuză testarea în ziua a opta a copiilor lor, acești elevi vor continua să învețe în regim online până la sfârșitul zilei a 14-a, după care se pot întoarce în școlii, potrivit miniștrilor Educației și Sănătății, care au vorbit despre cum se va desfășura noul an școlar.

După depășirea ratei infectării de șase la mie în localitatea respectivă, cursurile la școlile de acolo vor trece în online. Scenariile stabilite sunt cunoscute: toate creșele, școlile și grădinițele vor funcționa cu prezență fizică, și dacă se va depăși rata de infectare de 6 la mie.

De asemenea, excepție face învățământul special: activitățile de terapie pentru elevii cu nevoi speciale vor fi permise și după depășirea ratei de infectare de 6 la mie. Este singura excepție care va fi făcută.

Cîmpeanu a afirmat că acordul comun va fi semnat doar după ce CNSU va permite acest lucru, și că acest document cuprinde toate scenariile, și toate detaliile necesare. Ministrul Educației afirmă că s-a lucrat foarte mult la acest document, până cu 15 minute înainte de începerea conferinței comune.

Sorin Câmpeanu a afirmat că pe data de 1 august aveam în București o rată de 0,13 la mie. Ieri aveam o rată de 0,78 de infectări la mie, de 6 ori mai mare, și că în acest ritm se va ajunge, cel puțin pentru o scurtă perioadă, la o rată de peste 6 la mie, care va presupune trecerea învățământului în online.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri