13 Septembrie 2021

Părinții care au COVID vor putea fi tratați în secțiile de pediatrie alături de copiii lor



Începând de pe 13 septembrie, unităţile sanitare cu paturi, care au în structură secţii sau compartimente cu profil pediatric, pot asigura asistenţa medicală pentru însoţitorii care sunt cazuri suspecte şi cazuri confirmate de COVID-19.

În acest sens, Ministerul Sănătății a modificat Anexa nr. 1 si Anexa nr.2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 434/2021 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 și a listei spitalelor și unităților de dializă care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în 3 niveluri de competența.

În situaţia în care evoluţia copilului este favorabilă şi este posibilă externarea acestuia dar însoţitorul copilului necesită în continuare asistenţă medicală spitalicească, medicul curant al însoţitorului împreună cu şeful de secţie au obligaţia de a organiza transferul acestuia pe o secţie de adulţi, în cadrul aceleiaşi unităţi sanitare, sau, într-o altă unitate sanitară.

Până astăzi, 13 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.122.653 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.065.989 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.849 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Iată care sunt județele cu cea mai ridicată rată de incidență.

Satu Mare este județul fruntaș în ceea ce privește rata de incidență, depășind pragul de 2,5/1000 (2,53/1.000). Este urmat de Ilfov, cu 1,77/1.000 și de Bistrița-Năsăud, cu 1,63/1.000. Cât despre București, rata de incidență a ajuns la 1,53/1.000.



Citeste si