Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a declarat că singura tulpină care a fost identificată în ultimele două săptămâni prin secvenţiere a fost tulpina Delta.

"În ultimele două săptămâni, singurul tip de tulpină identificat prin secvenţiere este numai tulpina Delta, deci este încă o dovadă a faptului că se transmite accelerat şi la nivel comunitar", a afirmat Adriana Pistol, citată de Agerpres.

Întrebată dacă se va impune purtarea măştii şi în alte zone în afară de cele aglomerate şi spaţiile publice închise în cazul în care va creşte numărul de cazuri, Pistol a spus că această măsură ar trebui reluată din punct de vedere epidemiologic.

"Din punct de vedere epidemiologic, mie mi se pare o măsură care ar trebui reluată", a susţinut Pistol.

Ea a spus că, potrivit unei estimări privind cazurile severe, la finalul lunii octombrie ar fi cel mai rău scenariu, între 2.000 şi 2.500 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus la terapie intensivă.

"Avem şi o estimare vizavi de severitatea cazurilor severe. Era în jur de vreo 2.000 - 2.500 de cazuri maxim, cazuri de terapie intensivă, sfârşit de octombrie. Acesta ar fi scenariul cel mai rău. De noi depinde ca aceste lucruri să nu se întâmple", a arătat directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri