Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una "de foc" la Spitalul de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, a declarat managerul instituţiei, dr. Florin Roşu, având în vedere că până la ora 1,05 au fost consultaţi 80 de pacienţi, peste 99% fiind nevaccinaţi anti-COVID.

Potrivit medicului, curtea Spitalului de Boli Infecţioase a fost plină de ambulanţe şi autospeciale ISU-SMURD cu pacienţi, fapt rar întâmplat.

"A fost o noapte de foc. În curtea spitalului puteau fi observate ambulanţe şi autospeciale ISU care aşteptau, monitorizând permanent pacienţii, consultul de specialitate în cadrul spitalului nostru. Până la ora 1,05, au fost consultaţi peste 80 de pacienţi, iar jumătate dintre aceştia au necesitat internare şi iniţierea tratamentului de specialitate. Am fost alături de colegii din spital, atât cei care au asigurat garda pe specialitatea de boli infecţioase, cât şi cei care îngrijesc pacienţii în cele două terapii intensive. Coordonând activitatea medicală, am concluzionat cu dezamăgire că aceşti pacienţi care au ajuns la noi fac parte în proporţie de peste 99% din categoria persoanelor nevaccinate", a spus managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Ultima raportare a autorităților

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.116 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 136 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În intervalul 23.09.2021 (10:00) – 24.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 145 de decese (78 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 145 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 8 la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 la categoria de vârstă 50-59 ani, 35 la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 la categoria de vârstă 70-79 ani și 46 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri