Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat că a demarat procedura de evaluare în vederea emiterii unei autorizaţii de comercializare pentru un cocktail de anticorpi dezvoltat de companiile Regeneron şi Roche cu scopul de a trata şi a preveni maladia COVID-19 la persoane cu vârste de peste 12 ani.

Agenţia cu rol de reglementare a medicamentelor pe piaţa europeană a precizat că va analiza riscurile şi beneficiile acestui medicament, denumit Ronapreve, şi că ar putea să emită un punct de vedere asupra acestuia în următoarele două luni. EMA a început deja procedura de evaluare a noului tratament, scrie Agerpres.ro.

Ronapreve a primit autorizaţia de utilizare în regim de urgenţă pentru tratarea maladiei COVID-19 în peste 20 de ţări, inclusiv în Marea Britanie şi în Statele Unite. Ronapreve face parte dintr-o clasă de medicamente denumite anticorpi monoclonali, care imită anticorpii naturali sintetizaţi de organismul uman pentru a lupta împotriva infecţiilor.

Reprezentanţii EMA au spus că analizează datele clinice privind eficienţa medicamentului în prevenirea spitalizărilor pentru pacienţii din ambulatoriu, precum şi alte studii care analizează eficienţa în prevenirea COVID-19 la adulţii şi la copiii ce prezintă riscul de a fi infectaţi de un membru din familia lor care a fost deja infectat cu noul coronavirus.

Remdesivir, un antiviral creat de Gilead, este singurul tratament anti-COVID-19 care a fost aprobat pentru utilizare în Uniunea Europeană.

Cereri de autorizare au fost depuse pentru alte tratamente anti-COVID-19, inclusiv pentru medicamentul Olumiant produs de Eli Lilly împotriva artritei reumatoide, Kineret produs de Sobi, Regdanvimab produs de Celltrion şi Tocilizumab, un medicament împotriva artritei comercializat de Roche sub denumirea comercială de RoActemra.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri