Valul patru al pandemiei a luat prin suprindere autoritățile din România, chiar mai mult decât ar fi făcut-o vreodată venirea iernii. Dacă în valul al treilea am atins apogeul de 10.000 de cazuri pe zi, în cel de-al patrulea pare că "ne-am propus" să ajungem la pragul de 20.000. Fără noi măsuri clare din partea autorităților și în lipsa unor controale drastice, medicii sunt de părere că o scădere a numărului de cazuri noi va fi înregistrată abia la începutul lunii noiembrie. Prin urmare, ne așteaptă încă două săptămâni pline.

”Abia la începutul lui noiembrie ne putem aștepta la o scădere a numărului de cazuri de coronavirus. În mod cert, ne aflăm pe un trend ascendent, când o persoană infectată poate transmite boala altor zece”, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” și medic infecționist, pentru wall-street.ro.

Totodată, acesta întărește afirmația potrivit căreia mai mult de 90% dintre cei decedați sunt nevaccinați. Cât despre micul procent de vaccinați, Marinescu menționează că sunt pacienți cu o imunitate foarte scăzută, pentru care, în prezent, a fost stabilită vaccinarea cu trei doze de vaccin drept schemă oficială de imunizare.

”Cea mai mare problemă pe care o avem nu este numărul de cazuri de coronavirus, ci formele severe care ne fac să ajungem printre primii în Europa la numărul de decese, raportat la populație”, a mărturisit medicul.

Acesta a adăugat că situația este complicată în toate spitalele din România, inclusiv în ”Matei Balș”, unde oamenii pot aștepta în camera de gardă chiar și zile, nu doar ore.

”Practic, am transformat camera de gardă într-o altă secție. Nu am avut o altă opțiune în fața numărului mare de pacienți cu forme grave”, a dezvăluit acesta.

Carantina, o soluție?!

Sunt multe voci care pledează pentru carantină, dacă nu la nivel național, măcar la nivel local. Medicul precizează, însă, că avem deja o carantină mai blândă care vizează nevaccinați, iar un nou lockdown nu ar funcționa în România.

”O carantină specifică Chinei nu ar funcționa și în România, mai ales când totul este politizat, inclusiv vaccinarea. Cred că trebuie să respectăm cu sfințenie acele măsuri de care unii dintre noi s-au săturat”, a adăugat acesta.

În plus, dr. Marinescu insistă pentru vaccinarea anti-COVID.

”E o greșeală să spunem că vaccinarea e tardivă, atâta vreme cât chiar și o doză de ser ne poate asigura un minimum de protecție, după o anumită perioadă. Avem instrumentul care ne poate salva de această pandemie, instrument pentru care se pot găsi date suficiente că funcționează, pentru cei care doresc să caute, bineînțeles”, a reiterat medicul.

Totodată, acesta a precizat că, abia în primăvară am putea vorbi despre imunitatea de grup în România, cu riscul ca multe vieți să se piardă pentru acest obiectiv, dacă alegem varianta imunizării pe cale naturală.

În acest sens, apare și declarația lui Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, care a precizat că numărul deceselor cauzate de COVID-19 ar fi fost de 10 ori mai mic dacă rata de vaccinare ar fi fost peste 80% în România. Acesta a adaugat faptul că evoluția valului patru este greu de estimat în acest moment, însă nu este exclus să ne apropiem de un platou, care, dacă se va menține la peste 15.000 de cazuri, va depăși capacitatea sistemului medical.

”Știm că vaccinarea completă reduce riscul de infectare de cinci ori pentru varianta Delta. Dacă ne uităm la câte cazuri avem în fiecare zi și împărțim la cinci, vedem câte cazuri am fi avut în realitate în condițiile în care am fi avut o rată de vaccinare ar fi fost peste 80%. La fel riscul de deces, acesta se reduce de peste zece ori. Astăzi, în loc să fi avut 440 de decese, am fi avut cel mult 44. Aceste sunt beneficiile pe care vaccinarea ni le-ar fi adus”, precizează Valeriu Gheorghiță.

Rata de acoperire vaccinală anti-COVID la nivel naţional din total populaţie - 19,3 milioane de locuitori - este de circa 30%.

Până astăzi, 13 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.398.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 4.607 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.199.267 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 402 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Sursa foto: Fiorella Mitoiu, medic-șef la UPU Sf. Pantelimon/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri