Organizația Mondială a Sănătății se implică în România pentru a rezolva criza sanitară și pentru impulsionarea campaniei de vaccinare anti-COVID, a confirmat pentru G4Media Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

Reprezentanții OMS vor avea luni o teleconferință cu conducerea INSP în care vor discuta modul în care organizația se poate implica pentru a ajuta România să depășească criza a dus sistemul sanitar aproape de colaps, dar și pentru a impulsiona campania de vaccinare anti-COVID.

Citește materialul integral pe G4Media.ro.

Dincolo de sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății, țara noastră beneficiază în ultima perioadă de ajutor și din partea altor state pentru a putea face față unui val patru agresiv care face sute de victime zilnic.

Ungaria va ajuta România să trateze 50 de pacienţi COVID-19 care au nevoie de terapie intensivă, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de Reuters şi MTI.

Szijjarto a spus că cele 50 de persoane vor fi tratate în două spitale din Ungaria şi cele două ţări vor pune la punct în zilele următoare detaliile logistice.

Potrivit MTI, ministrul ungar a precizat că Ungaria va primi aceşti pacienţi la unităţile de ATI ale spitalelor din oraşele Szeged şi Debrecen. El a menţionat ''provocările extrem de serioase'' şi în creştere cu care se confruntă România în ultimele zile ca urmare a înmulţirii cazurilor de COVID-19.

Un număr de 15 ventilatoare şi 8 concentratoare de oxigen necesare pentru tratarea bolnavilor COVID, ajutor oferit de Danemarca, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, au ajuns sâmbătă la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.

"Sprijinul care a venit din partea Danemarcei este exact pe componentele de care avem nevoie - concentratoarele ne cresc numărul paturilor cu oxigen. Cu siguranţă, până în seara asta o să se ştie unde pleacă donaţia respectivă, deci nu va sta în depozit. Ventilatoarele de transport vor veni în sprijinul nostru pentru transport, dar ele pot fi folosite temporar şi în Unităţile de Primiri Urgenţe. Astfel de dotări ne ajută să creştem capacitatea de management al pacienţilor respectivi", a declarat Raed Arafat.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri