Unul dintre cei 26 de pacienți români transferați către Ungaria a murit. Acesta se afla între cei 17 care au fost transferați la secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), a transmis Lucian Bode, ministrul de Interne. Ceilalți nouă pacienți români din Ungaria au fost duși acolo pentru afecțiuni mai ușoare, având nevoie de oxigen, potrivit ministrului.

UPDATE 12:46! Ministerul Sănătății a transmis că s-au înregistrat două decese în rândul pacienților care au fost transferați în centrele universitare din Ungaria. Este vorba despre două femei:

  • Femeie, 64 ani, din Timișoara transferată în Szeged
  • Femeie, 63 ani, din București, transferată în Debrecen.

Bode a mai spus că toți românii care folosesc sau facilitează obținerea de certificate false de vaccinare sau teste negative false privind infectarea cu SARS-CoV-2 vor face închisoare, pentru că „este inadmisibil să-ți bați joc de cei din jurul tău fraudând legea. Sunt convins că apetitul pentru astfel de practici va scădea după primele condamnări, pentru că mai mulți oameni sunt cercetați pentru astfel de practici”.

În cursul zilei de 14 octombrie 2021, a început transferul în Ungaria a primilor pacienți infectați cu SARS-Cov-2, aflați în stare critică, format din 10 persoane.Opt dintre aceștia au fost internați în UPU din unități sanitare din București și 2 din Timișoara, aflați în stare stabilă, care sunt transportabili și care necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă.

Între timp, numărul celor transferați a ajuns la 26. Transferul pacienților din zona de graniță se realizează pe cale terestră, iar transferul pacienților din București se efectuează atât pe cale terestră, cât și pe cale aeriană. Pacienții vor fi monitorizați pe tot parcursul drumului de echipe medicale complexe.

“În Ungaria vom transfera 50 de pacienți aflați în stare gravă, în mai multe etape, în centrele universitare din Szeged și Debrecen”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Ungaria va ajuta România să trateze 50 de pacienţi COVID-19 care au nevoie de terapie intensivă, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de Reuters.

Szijjarto a spus că cele 50 de persoane vor fi tratate în două spitale din Ungaria şi cele două ţări vor pune la punct în zilele următoare detaliile logistice.

Ungaria a oferit României ajutor pentru tratarea pacienţilor COVID-19, a anunţat în urmă cu o săptămână ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, în timp ce România se confruntă cu un număr record de noi infectări şi cu o criză de paturi la ATI.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri