Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății (SRSVPS), Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), Asociația Română a Producătorilor și Importatorilor de Medicamente (ARPIM), beneficiind de susținerea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), anunță lansarea Forumului Român Pro-Vaccinare – o inițiativă creată cu scopul de a contribui la conturarea și implementarea celor mai bune soluții pentru dezvoltarea, promovarea și aplicarea strategiilor de prevenție prin vaccinare în România.

Forumul este o platformă de dialog ce își propune să reunească într-un efort comun pro-vaccinare reprezentanți ai societăților medicale și asociațiilor de pacienți, ai industriei farmaceutice, membri ai comunității academice și de cercetare, autorități centrale si locale, și, nu în ultimul rand, reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

„E nevoie de o schimbare de paradigmă în politicile de vaccinare. În egală măsură trebuie să lucrăm la creșterea credibilității în favoarea vaccinării. În acest sens ne dorim să creăm mai multă vizibilitate pentru profesioniștii din sănătate si să diminuăm impactul fenomenului antivaccinare în România”, a declarat Prof. Dr. Victoria Aramă, Președinte, Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății (SRSVPS).

„Mesajele SNMF au fost întotdeauna ferme în direcția pro-vaccinării. Luptăm cu acest curent antivaccinist de ani de zile și încercăm să educăm populația României cu argumente pro-vaccinare. Din păcate, în prezent nu exista măsuri punitive pentru medicii care promovează antivaccinarea, de aceea credem că soluțiile și aceste măsuri punitive trebuie să vină de la CMR. Suntem convinși și avem date clare care atestă că vaccinarea este singura care poate duce la oprirea acestei pandemii”, a declarat Dr. Gindrovel Dumitra, Președinte, Societatea Naţională de Medicina Familiei – SNMF.

„Forumul Român Pro-Vaccinare este un apel deschis la acțiune și direcții comune. Prin soluțiile găsite și promovate împreună, sub umbrela Forumului, vrem să contribuim la asigurarea stării de sănătate a populației și la creșterea speranței de viață a românilor, simultan cu contribuția la creșterea sustenabilității sistemului sanitar național. Ne vom concentra eforturile pe creșterea aderenței la vaccinare si pe găsirea de soluții pentru îmbunătațirea accesului la vaccinuri și vaccinare pentru intreaga populație, pe tot cuprinsul țării. în context, constituirea unui grup tehnic consultativ național privind vaccinarea care să asigure consultanță pentru formularea și implementarea strategiilor de vaccinare în România sau, mai concret, introducerea vaccinurilor în sistemul național de rambursare sunt teme de actualitate pe care dorim să le aducem pe masa de discuții a Forumului. Vaccinarea pe tot parcursul vieții reprezintă un element esențial în păstrarea sănătății pe termen lung a populației. Este un fapt real demonstrat, care salvează vieți!”, a declarat Dan Zaharescu, director executiv al ARPIM.

Retail jobs

Sursa Foto: PRO Vaccinare

Forumul Român Pro-Vaccinare își propune să devină un partener de încredere pentru autorități și o sursă de expertiză tehnică și științifică sigură în procesul de elaborare a politicilor publice pro-vaccinare, având ca scop creșterea nivelului de conștientizare cu privire la importanța și beneficiile vaccinării și îmbunătățirea accesului la vaccinuri și vaccinare pentru populația din România. În acest sens, Forumul dorește să abordeze vaccinarea atât în contextul generat de pandemia COVID-19, cât și din perspectiva promovării vaccinării populației pe tot parcursul vieții.

La ce se referă vaccinarea pe tot parcursul vieții?

Abordarea cu privire la imunizarea prin vaccinare pe tot parcursul vieții aduce în prim plan rolul vaccinării ca strategie de prevenire a bolilor și de prioritizare a sănătății persoanelor pe întreaga durată a vieții, indiferent de vârstă. Imunizarea prin vaccinare pe tot parcursul vieții trebuie să corespundă nevoilor persoanelor în fiecare etapă a vieții acestora, iar programele de imunizare și accesul la vaccinare trebuie să fie adaptate particularităților stilului de viață și vulnerabilităților, respectiv riscurilor în fața bolilor infecțioase, specifice fiecărei grupe de vârstă.

Citeste si:
Mai multe servicii medicale în farmaciile din țară. Ce include lista
Au fost introduse mai multe...

Prioritizarea imunizării prin vaccinare pe tot parcursul vieții este o oportunitate valoroasă de a îmbunătăți sănătatea populației generale, de a consolida sustenabilitatea sistemului de sănătate și de a contribui la asigurarea prosperității economice.

Politicile care sprijină imunizarea prin vaccinare pe tot parcursul vieții au potențialul de a:

  • îmbunătăți sănătatea individuală și a populației generale,
  • susține îmbătrânirea în condiții bune de sănătate,
  • consolida sustenabilitatea pe termen lung a sistemelor de sănătate prin reducerea costurilor de asistență medicală,
  • conduce la beneficii economice mai largi prin promovarea productivității forței de muncă,
  • susține echitatea și accesul universal la asistența medicală primară, prin oferirea unei platforme în jurul căreia pot fi furnizate aceste servicii,
  • reduce răspândirea rezistenței antimicrobiene.

Printre principalii vorbitori ai evenimentului de lansare a Forumului s-au numărat: Sibilia Quilici, Director Executiv, Vaccines Europe; Oxana Domenti, Reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății la UE; Giovanni Rezza, Director, Departamentul de Boli Infecțioase din cadrul Institutului Național de Sănătate din Italia (ISS); Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Președinte, Societatea Română de Microbiologie (SRM), membru fondator Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății (SRSVPS); Col. dr. Valeriu Gheorghiță, Președinte, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV); Dr. Gindrovel Dumitra, Vicepreședinte, Societatea Naţională de Medicina Familie, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF; Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, Consilier Administrația Prezidențială, Departament Sănătate Publică; Radu Gănescu, Președinte Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România și George Roman, Director Programe Salvați Copiii România.

Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății este constituită cu scopul de reprezentare a profesioniștilor din domeniul medical si a societății civile cu preocupări în domeniul vaccinării si promovării sănătății în fața autorităților și entităților publice și private relevante. Principalul obiectiv este acela de promovare a unui cadru adecvat vaccinării populației din România, prin furnizarea de educație medicală, îmbunătățirea nivelului profesional și științific cu privire la politicile de vaccinare, cercetare şi practică în acest domeniu, prin susținerea și promovarea studiilor privind politicile de vaccinare din România, prin înaintarea de propuneri autorităților și instituțiilor publice relevante privind vaccinarea populației României.

Citeste si:
UE: Vaccinurile pentru copii vor fi disponibile din data de 13...
Vaccinul anti-COVID pentru...

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) are drept scop crearea şi dezvoltarea cadrului organizatoric necesar pentru promovarea intereselor cu caracter profesional, ştiinţific, legislativ, juridic, şi promovarea intereselor economice, pentru dezvoltarea unor raporturi instituţionalizate cu autorităţile publice, cu alte organizaţii similare din ţară şi străinătate, cu societatea civilă, pentru realizarea de activităţi şi iniţiative care promovează dezvoltarea şi afirmarea specialităţii de medicina familiei.

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) este organizația care susține obiectivele comune ale celor mai importante 27 de companii farmaceutice internaționale producătoare de medicamente originale, prezente în România. ARPIM este afiliată la Federația Europeană a Industriei Farmaceutice (EFPIA)-www.efpia.com-organizația europeană care reunește cele mai importante companii farmaceutice internaționale, recunoscute datorită rezultatelor la nivelul comunității științifice internaționale. Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbvie, Amgen, Angelini, Astellas, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, Genesis, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Novo Nordisk, Pfizer, Roche, Sanofi, Servier, Takeda, UCB, Vifor.

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri