Austria a oferit României, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, 1.075 de cutii cu diferite tipuri de medicamente benefice tratării pacienţilor aflaţi în stare gravă pozitivi SARS-CoV-2.

Mai multe tipuri de medicamente, aflate în stocurile Austriei au fost oferite României prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

"Austria a asigurat transportul medicamentelor în România. Acestea au ajuns în cursul acestei seri la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției-CNCCI. Recepția acestor donații a fost realizată de către IGSU, urmând ca medicamentele să intre în stocurile UNIFARM, ca mai apoi aceștia să asigure distribuția lor către unitățile sanitare din București și din țară", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Solidaritatea europeană materializată prin acțiuni concrete de sprijin ale tuturor țărilor afectate de situații de urgență diverse a reprezentat și continuă să reprezinte de o manieră prioritară pasul premergător către ceea ce numim în managementul situațiilor de urgență, revenirea la starea de normalitate.

Astfel, la solicitarea statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creșterea exponențială a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, 1075 de cutii de diferite tipuri de medicamente benefice tratării pacienților aflați în stare gravă pozitivi SARS-CoV-2, aflate în stocurile Austriei au ajuns în România.

Retail jobs

Sursa foto: GCS
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri