În cursul zilei de astăzi, 21 octombrie 2021, un număr de trei pacienți infectați cu SARS-Cov-2, aflați în stare critică sunt transferați în Polonia, la Łódź.

Este vorba despre pacienți care au fost internați în unități de primiri urgențe din București, aflați în stare stabilă, transportabili, intubați și care necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă.

În aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluții în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare și pentru acordarea asistenței medicale pacienților care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara granițelor.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății

Reamintim că, președintele României, Klaus Iohannis, a participat luni, 18 octombrie 2021, la o întâlnire în format videoconferință cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, cu Președintele Republicii Lituania și premierii din Polonia, Slovacia și Slovenia, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie de la Bruxelles, Regatul Belgiei, în cadrul căreia liderii europeni și-au exprimat disponibilitatea de sprijin pentru țara noastră.

În urma acestei întâlniri online, în data de 19 octombrie 2021, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila a avut o discuție similară cu omologul polon, Adam Niedzielski care a asigurat ministrul român că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României.

România a început săptămâna trecută discuțiile cu autoritățile din Ungaria în vederea transferării mai multor pacienți Covid grav în țara vecină pentru tratament. Transferul pacienților din zona de graniță s-a realizat pe cale terestră, iar transferul pacienților din București a fost efectuat atât pe cale terestră, cât și pe cale aeriană. Pacienții vor fi monitorizați pe tot parcursul drumului de echipe medicale complexe.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri