21 Octombrie 2021

Noi restricții în România. Unde va fi folosit certificatul verde începând cu ziua de luni



Pandemia a scăpat de sub controlul autorităților în România. Cu peste 15.000 de cazuri noi pe zi și sute de decese, liderii politici au decis introducerea unor noi restricții la nivelul țării. Începând de luni, 25 octombrie, certificatul verde va deveni obligatoriu pentru anumite activități, iar evenimentele private, precum nunțile sau botezurile vor fi interzise, inclusiv pentru vaccinați.

”Măsura certificatului verde nu e inventată de România. Aceste măsuri sunt peste tot în lume, unde e clar că a funcționat, deoarece lumea se gândește la altceva și nu se confruntă cu spitale pline”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, într-o intervenție la Digi24.

Potrivit informațiilor furnizate de acesta, certificatul verde va fi introdus pentru următoarele:

  • teatre, cinema, săli de sport sau bazine.
  • circulația pe timp de noapte va fi condiționată de acest certificat. Cei care nu îl dețin pot ieși pentru urgențe medicale sau dacă se întorc sau pleacă la locul de muncă.

Restaurantele sau cafenelele rămân deschise doar pentru cei vaccinați, potrivit ministrului Attila.

De la regula certificatului verde vor fi exceptate farmaciile și magazinele.

Totodată, ministrul Attila a precizat că sancțiuni împotriva celor care nu vor să arate certificatul verde pot fi stabilite doar prin lege în Parlament, ceea ce este mai dificil de implementat. În plus, acesta recomandă angajatorilor să își verifice angajați privind deținerea certificatului verde.

Realitatea practică ne arată că nu am reușit să controlăm pandemia.

Cseke Attila

Până astăzi, 21 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.519.532 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.597 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.288.761 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.110 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 228 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.



Citeste si