MedLife va semna contractul de achiziție a 50% din pachetul de acțiuni al centrelor de oncologie Neolife România, unul dintre cei mai mari jucători medicali pe segmentul de oncologie din România și un nume de referință în estul Europei. Potrivit reprezentanților companiei, tranzacția urmează să fie analizată de către Consiliul Concurenței.

Neolife Medical Center România, prezent de 7 ani pe piața românească, prin 4 centre medicale, este o companie membră a grupului Bozlu din Turcia, care deține la nivel internațional 21 de companii, activând în domeniul sănătății și al serviciilor tehnologice de 32 de ani. Experiența brandului Neolife în medicină nucleară datează din 1989 când a fost deschisă, în Turcia, prima firmă privată care furniza astfel de servicii în cadrul unui spital. După doar un an, în 1990, s-a înființat primul centru privat de sine stătător. După acest moment, dezvoltarea a fost foarte rapidă, iar acum sunt furnizate servicii medicale de diagnostic și tratament oncologic în mai mult de 60 de spitale publice și private din Turcia.

“Neolife este un inovator în medicină, iar expertiza pe care o au în aplicarea celor mai avansate protocoale europene pentru tratamentul bolilor îi propulsează în top. Mai mult, date fiind expertiza și excelența în radioterapie și medicină nucleară dezvoltate de către Neolife în țări vecine precum Bulgaria și Republica Moldova, ne propunem, pe viitor, să dezvoltăm parteneriate care să depășească granițele României”, a declarat Mihai Marcu, Președinte & CEO MedLife Group.

Brandul Neolife (administrat prin MNT Healthcare Europe), a intrat pe piața din România în 2014 când a lansat cu succes primul centru medical în București cu profil oncologic care furnizează servicii de diagnostic și tratament. Neolife Medical Center București (Băneasa) este dotat în principal cu două acceleratoare liniare Varian pentru Radioterapie și Radiochirurgie extrem de competitive, cu un sistem de Brahiterapie, cu un departament solid de Medicină Nucleară (PET-CT și Scintigrafie) și cu o secție performantă de Chimioterapie.

În 2016, a fost lansat cel de-al doilea centru, Neolife Medical Center Iași, care păstrează același concept de diagnostic și tratament, urmând ca 3 ani mai târziu să fie deschis al treilea centru, Neolife Medical Center Brașov, primul centru de medicină nucleară (PET-CT) din Brașov. La jumătatea acestui an, compania a inaugurat cel de al 4-lea Centru de diagnostic și tratament oncologic. În acest centru, localizat tot în București (în cadrul Enayati Medical City), pacienții beneficiază de performanța diagnosticării prin PET-CT și Scintigrafie și de tratament oncologic prin Radioterapie cu ajutorul celui mai nou și performant accelerator de la Varian, Halcyon 3.0, al doilea de acest fel din România.

În toți acești ani, în cadrul centrelor Neolife din România s-au efectuat zeci de mii de investigații și s-au tratat peste 170.000 de pacienți, iar prin Programul Național de Oncologie pacienții au putut accesa tratamente de chimioterapie sau radioterapie decontate prin CNAS.

“Ne concentrăm pe inovație în diagnosticarea și tratamentul oncologic de peste 30 de an. Împreună, ca parteneri, vom putea să extindem infrastructura medicală, să creștem accesibilitatea pacienților oncologici la servicii de top și, astfel, să contribuim la calitatea sănătății românilor și să creștem, împreună, prezența în Europa Centrală și de Est”, a declarat Ismail Dernek, CEO Grupul MNT Healthcare.

Neolife Medical Center România, cu un total de 250 de angajați și colaboratori, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 92 milioane lei, în creștere cu peste 30% față de anul 2019.

“MedLife are în derulare încă 2-3 tranzacții de M&A importante atât pe zona de oncologie, cât și pentru creșterea rețelei prezente din România. Este important pentru noi să anunțăm că vom continua achizițiile la un nivel susținut și în anii ce urmează, și că avem din ce în ce mai mult apetit de a depăși granițele”, a mai declarat Mihai Marcu.

Sursa foto: Neolife

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri