Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 9 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 7.589 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 487 decese dintre care 25 anterioare.

Până astăzi, 9 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.718.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.342 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.521.696 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.589 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 120 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.190 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până astăzi, 51.483 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.11.2021 (10:00) – 09.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 487 de decese (238 bărbați și 249 femei), din care 25 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 487 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 38 la categoria de vârstă 50-59 ani, 118 la categoria de vârstă 60-69 ani, 149 la categoria de vârstă 70-79 ani și 159 la categoria de vârstă peste 80 ani.

452 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 29 de pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 25 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Galați și Iași, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 462 de decese

Din totalul de 487 de pacienți decedați, 443 erau nevaccinați și 44 vaccinați. Cei 44 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 42 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

Număr ridicat de pacienți internați la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.082. Dintre acestea, 1.850 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 331 sunt minori, 304 fiind internați în secții și 27 la ATI.

La nivel național, la acest moment sunt disponibile 4 paturi libere de ATI, 2 în București 1 în județul Olt, 1 în județul Vrancea, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.458.404 teste RT-PCR și 4.752.791 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.449 de teste RT-PCR (10.676 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.773 la cerere) și 45.326 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 107.221 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 21.611 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.970 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.934 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 469 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 8 noiembrie, 2.892 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 554.300 lei.

Români infectați în străinătate

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.793 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.552 în Italia, 16.946 în Spania, 199 în Marea Britanie, 132 în Franța, 3.125 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 8 în Suedia, 145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 28 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 7 în Croația, 6 în Portugalia, 4 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit și Nigeria.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 196 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria și unul în Turcia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri