3 Decembrie 2021

Streinu-Cercel: La începutul anului 2022 vom avea un nou val pandemic, cel mai probabil



Românii se comportă ca şi când şi-ar dori să se infecteze cu SARS-CoV-2 pentru că nu poartă mască şi nu se vaccinează, motiv pentru care, la începutul anului 2022, vom avea, cel mai probabil, un nou val pandemic, a afirmat preşedintele Comisiei de sănătate a Senatului, Adrian Streinu-Cercel.

"Anul 2022 ne va pune în situaţia să mai avem, foarte probabil, cel puţin la începutul anului, încă un val epidemic şi asta tot din cauza noastră, că nu înţelegem că trebuie să purtăm masca tot timpul, de dimineaţa şi până seara, că nu înţelegem că trebuie să ne vaccinăm, că nu înţelegem... De ce nu înţelegem toate aceste lucruri chiar nu îmi dau seama şi constat cu stupoare că concetăţenii noştri se comportă ca şi când şi-ar dori să se infecteze, nu ca şi când şi-ar dori să se păzească de infecţie", a spus prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, la dezbaterea "Programul de tratament HIV - prezent şi perspective", a declarat Streinu-Cercel, potrivit Agerpres.

Potrivit senatorului PSD, populaţiei trebuie să i se reamintească faptul că acest virus ucide sau lasă sechele.

"Trebuie să le aducem aminte că acest virus, SARS-CoV-2, uneori mai şi ucide, şi dacă nu îi ucide pe cei pe care i-a lovit îi lasă cu sechele pe o durată foarte lungă de timp", a adăugat medicul.

Dezbaterea "Programul de tratament HIV - prezent şi perspective" este organizată, în format online, de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, cu ocazia Zilei Mondiale SIDA (1 decembrie).



Citeste si