Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech este ''în continuare eficace'' contra variantei Omicron a coronavirusului, a transmis miercuri într-un comunicat producătorul vaccinului, care doreşte totuşi să realizeze până la sfârşitul lunii martie un vaccin adaptat acestei noi variante, relatează AFP.

Conform studiilor realizate în laborator, ''vaccinul este în continuare eficace împotriva COVID-19, de asemenea împotriva variantei Omicron, dacă este administrat în trei doze'', dar aceasta variantă ''probabil nu este neutralizată suficient după două doze'', conform Agerpres.ro

''O a treia doză creează un nivel de anticorpi neutralizanţi împotriva Omicron similar celui observat după două doze'' în cazul celorlalte variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, au relevat testele efectuate în laborator de companiile Pfizer şi BioNTech.

''Deşi două doze de vaccin pot oferi în continuare o protecţie împotriva formei grave a bolii cauzate de varianta Omicron, este clar, conform acestor date preliminare, că protecţia este ameliorată cu o a treia doză de vaccin'', a rezumat directorul general al Pfizer, Albert Bourla.

Retail jobs

''Vom continua dezvoltarea unui vaccin specific contra variantei Omicron şi sperăm să-l facem disponibil până în luna martie dacă o adaptare va fi necesară'', mai menţionează Pfizer/BioNTech în comunicat.

Directorul de cercetare al unui laborator sud-african din cadrul Institutului de cercetare asupra sănătăţii din Africa a declarat la rândul său marţi, raportând rezultatele unui studiu restrâns, că varianta Omicron se poate sustrage parţial protecţiei oferite de cele două doze de vaccin anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech, notează Reuters.

Varianta Omicron provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Datele preliminare sugerează că noua variantă are o rezistenţă sporită la vaccinurile anti-COVID-19 existente, creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală după infectarea cu alte variante şi se transmite mai uşor decât Delta, variantă dominantă în prezent şi cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă.

Citeste si:
GSK a vândut și ultima fabrică din România
GSK a vândut și ultima...

Pe de altă parte, conform ultimelor date publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), se pare că varianta Omicron nu creşte severitatea simptomelor. Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri