14 Decembrie 2021

Pfizer confirmă rezultatele bune pentru pastila anti-COVID, care ar fi eficientă și împotriva Omicron



Pfizer a confirmat că pastila anti-COVID-19 a redus cu aproape 90% riscul de spitalizare şi de deces la persoanele cu risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii, atunci când este luată în primele zile de la apariţia simptomelor, conform studiilor clinice, relatează AFP, citată de Agerpres.

Aceste rezultate se bazează pe studiile clinice realizate în rândul a peste 2.200 de persoane şi confirmă ceea ce fusese anunţat la începutul lunii noiembrie în urma rezultatelor preliminare.

Nu s-au înregistrat decese în rândul celor care au primit tratamentul. Participanţii erau nevaccinaţi şi prezentau un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19.

Pfizer a anunţat, de asemenea, că tratamentul său antiviral, care va fi comercializat sub numele de Paxlovid, ar trebui să fie eficient împotriva variantei Omicron.

"Aceasta subliniază potenţialul acestui medicament candidat de a salva vieţile pacienţilor din întreaga lume", a declarat Albert Bourla, preşedintele Pfizer, într-un comunicat. "Variantele îngrijorătoare, precum Omicron, au exacerbat nevoia de opţiuni de tratament accesibile pentru cei care contractează virusul", a adăugat el.

Antiviralele acţionează prin reducerea capacităţii unui virus de a se replica, încetinind astfel boala. Aceste tratamente reprezintă o completare cheie a vaccinurilor împotriva COVID-19, mai ales pentru că sunt foarte uşor de administrat, putând fi luate acasă, cu un pahar mare de apă.



Citeste si