Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că susţine orice proiect care are ca rezultat încetinirea transmiterii virusului SARS-CoV-2, precizând că preşedintele PNL, Florin Cîţu, a depus la Parlament un act normativ privind certificatul verde care face referire exclusiv la personalul medical, iar o astfel de prevedere nu are niciun impact asupra sănătăţii publice.

"Eu susţin orice proiect care are ca rezultat un instrument de sănătate publică, care să încetinească transmiterea (virusului SARS-CoV-2). Acesta este punctul meu de vedere. O precizare însă, domnul preşedinte Florin Cîţu a depus la Parlament un proiect de lege care face referire exclusiv la personalul medical, care nu are niciun fel de impact asupra sănătăţii publice, probabil că trebuie să revadă declaraţia. (...) Eu nu mă opun niciunui proiect care are un impact, care se referă fie la siguranţa pacientului, fie la protecţia sănătăţii publice. Nu o să mă auziţi niciodată că o să mă opun la un astfel de proiect", a afirmat Rafila, potrivit Agerpres.

El a explicat că este important pentru ce categorii se foloseşte certificatul verde COVID la locul de muncă.

"Dacă îl foloseşti exclusiv la o singură categorie, cum ar fi personalul medical, acolo se referă la siguranţa pacientului, nu se referă la o măsură de siguranţă publică cu impact populaţional", a menţionat ministrul.

Alexandru Rafila a adăugat că, dacă se va aproba introducerea certificatului verde COVID, trebuie să fie şi operaţionalizată pentru a avea efecte.

"Dacă se aprobă şi intră în vigoare peste trei săptămâni, probabil că atunci vom fi în vârful valului şi atunci adoptarea unui astfel de document nu este suficientă, trebuie să existe şi operaţionalizarea lui. Dacă nu este posibilă operaţionalizarea lui în perioada imediat următoare, probabil că, odată cu trecerea timpului, şi efectul unei astfel decizii va scădea în ceea ce priveşte impactul asupra sănătăţii publice. Din cauza aceasta, noi am făcut tot posibilul astfel încât, în măsura sau în limita resurselor existente, să putem să pregătim sistemul de sănătate, să extindem toate celelalte componente care în trecut au fost neglijate, mă refer la testare, avem acum această medicaţie inovativă antivirală care poate să reducă serios mortalitatea în rândul persoanelor cu comorbidităţi şi să operaţionalizăm aceste centre ambulatorii care să scadă presiunea pe unităţile de primiri urgenţe. (...) Important este să scădem presiunea de pe spitale", a evidenţiat ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, în ultima lună "s-au întâmplat foarte multe lucruri în sistemul de sănătate, care se organizează într-o perioadă foarte scurtă şi dificilă".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri