Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că suntem oficial în valul cinci, iar noile restricții impuse au rolul de a limita transmiterea noii tulpini. ”Măștile textile nu oferă protecție suficientă în fața Omicron, acesta este motivul pentru care renunțăm la ele”, a precizat Baciu.

Secretarul de stat a menționat că principala caracteristică a noului val este contagiozitatea ridicată a tulpinii Omicron, iar autoritățile se așteaptă ca spitalele din țară să fie la fel de aglomerate ca în valul patru.

”Vom înființa acele centre de evaluare, astfel încât cei cu simptome ușoare să se prezinte pentru diagnosticare și tratament. În felul acesta, vom elimina din presiunea pe spitale, unde vor fi internate și tratate cazurile grave. Oamenii se vor putea urca în mașina personală, nu cu transportul în comun, și vor merge la cel mai apropiat centru”, a explicat Baciu, invitat la Digi24.

În continuare, cazurile grave vor fi preluate prin serviciul de 112.

Cât despre personalul medical din centre, având în vedere numărul insuficient al cadrelor medicale, Baciu a transmis că se vor găsi soluții, mai ales că personalul din aceste locații nu trebuie să aibă pregătire ATI.

De asemenea, au fost înființate și centrele de coordonare județene, acestea având rolul de a avea date la zi despre situația la nivel local. Astfel, autoritățile vor avea, în timp real, acces la locurile libere din spitale la nivel național.

Certificatul verde, mărul discordiei în Parlament

Deși nu o numesc o decizie politică, autoritățile tergiversează adoptarea documentului.

”Toată lumea este de acord cu acest mecanism, dovadă stau proiectele propuse pentru implementarea lui. Însă sunt discuții pentru a valida cea mai bună formulă”, a completat Baciu.

Nu în ultimul rând, acesta a precizat că, în ciuda vocilor care susțin că Omicron ar putea fi finalul pandemiei, România nu stă bine la capitolul vaccinare, așa cum stau celelalte state din Europa.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri