28 Ianuarie 2022

Care sunt tulpinile COVID care se află în circulație, în prezent



Lumea se chinuie să facă față valului cinci, dominat de tulpina Omicron, în care mai intervin și infectări cu Delta. Însă, în afară de acestea, mai sunt câteva variante care cauzează îngrijorare la nivel internațional.

O subvariantă Omicron, numită BA.2, a fost desemnată oficial ca „variantă aflată în anchetă” de către Agenția pentru Securitate în Sănătate din Marea Britanie (UKHSA), cu 426 de cazuri confirmate în țară, până în prezent, dintre care cel mai recent a fost detectat pe 6 decembrie 2021.

”Este natura virusurilor de a evolua și a se dezvolta și muta, deci această situație va continua”, a declarat dr. Meera Chand, directorul agenției, potrivit The Independent.

Nu este încă sigur de unde a pornit noua subvariantă, dar aceasta este prezentă în 40 de țări, precum Danemarca, India, Suedia și Singapore.

Pentru moment, îngrijorarea principală este produsă de Omicron, care se răspândește cu mare rapiditate.

”Cu cât Omicron se răspândește mai rapid, cu atât ne vom afla în situația descoperirii unor noi variante, tulpini sau mutații”, a spus Leonardo Martinez, epidemiolog la Universitatea din Boston.

Tulpinile COVID care sunt în circulație
  • Alpha: cunoscută și ca B.1.1.7, a fost detectată inițial în Kent, în Marea Britanie, în septembrie 2020, și s-a răspândit în peste 50 de țări.
  • Beta: cunoscută și ca B.1.351, a fost detectată inițial în Africa de Sud, în mai 2020 și s-a răspândit în peste 20 de țări.
  • Delta: cunoscută și ca B.1.617.2, a fost detectată inițial în India, în octombrie 2020 și este încă una dintre variantele dominante în state din Europa.
  • Gamma: cunoscută și ca P.1, a fost detectată inițial în Brazilia, în noiembrie 2020 și s-a răspândit în peste 10 țări.
  • Omicron: cunoscută ca și B.1.1.529, a fost detectată inițial în Africa de Sud și Botswana, în noiembrie 2021 și s-a răspândit deja în peste 110 țări, aducând recorduri de infectări, dar forme mai ușoare de boală.

Tot pe lista OMS, la categoria ”variante de interes”, se regăsesc și următoarele:

  • Lambda: cunoscută ca și C.37, a fost detectată inițial în Peru, în decembrie 2020.
  • Mu: cunoscută ca și B.1.621, a fost detectată inițial în Columbia, în ianuarie 2021.

Alte trei tulpini ale virusului, care au fost înregistrate în ianuarie, mai și septembrie 2021 sunt listate ca „variante aflate în monitorizare” și alte 17 tulpini au fost retrogradate din această listă, deoarece nu mai sunt considerate îngrijorătoare.

În total, până astăzi, 28 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.146.558 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 44.601 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.894.077 de pacienți au fost declarați vindecați.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 8.370, cu 536 mai mult decât în ziu a anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 773 de persoane, cu 42 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 773 de pacienți internați la ATI, 646 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 749 sunt minori, 733 fiind internați în secții, cu 41 mai mult decât în ziua anterioară și 16 la ATI, cu 4 mai mult decât în ziua anterioară.



Citeste si