Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că sfatul lui de medic pentru părinţii care doresc să-şi vaccineze copiii anti-COVID este să se informeze înainte, "să facă lucrurile acestea în cunoştinţă de cauză".

"În ceea ce priveşte vaccinarea pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani, deja sunt câteva mii de copii în toată ţara vaccinaţi, aici s-au vaccinat în jur de 200 de copii sau peste 200 de copii la acest centru, deci e clar că lucrurile sunt favorabile. Sfatul meu personal, ca medic, nu ca ministru al Sănătăţii neapărat, este să vină părinţii să se informeze înainte, e lucrul cel mai important, să vină să facă lucrurile acestea în cunoştinţă de cauză, nu pentru că au auzit, ci pentru că s-au informat", a declarat Alexandru Rafila, după ce a vizitat Centrul de Vaccinare de la Palatul Copiilor din Capitală, citat de Agerpres.

Ministrul a spus că vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani "se desfăşoară absolut perfect" precizând că organizarea de bună calitate dă încredere părinţilor.

"Vin dintr-un loc în care a început vaccinarea, a început campania de vaccinare a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani. Văd că lucrurile se desfăşoară absolut perfect, aş spune, e important, pentru că o organizare de bună calitate dă încredere părinţilor şi cred că dă şi un pic de relaxare copiilor, pentru că de obicei teama cea mai mare este teama de ac atunci când ne vaccinăm, vă daţi seama în cazul copiilor, şi e bine să existe o bună organizare şi empatie foarte multă atunci când facem acest lucru", a spus ministrul.

El a amintit că Ministerul Sănătăţii a realizat un material informativ "extrem de concludent" prin care părinţii sunt informaţi despre recomandările de vaccinare pentru copii.

"Noi am făcut un material extrem de concludent la Ministerul Sănătăţii cu informaţii legate de vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, un material făcut de profesionişti din sănătate, de pediatrii care îngrijesc copii infectaţi COVID, ştiu exact toate particularităţile acestor copii şi prima recomandare este pentru copiii care au afecţiuni cronice, pentru că au şi un risc evident de a face forme care să ducă la complicaţii şi, bineînţeles, toţi ceilalţi părinţi care doresc să facă acest lucru. E un lucru foarte bun", a mai spus Rafila.

Ministrul a afirmat că şi la nivelul CNCAV s-a luat decizia de a schimba strategia campaniei de vaccinare pentru a se ajunge mai uşor la persoanele din mediul rural.

"Mă bucur că şi la nivelul CNCAV s-a luat această decizie de a schimba strategia campaniei de vaccinare cu încercarea de a ajunge la categoriile vulnerabile, mă refer aici la adulţi, mai ales din mediul rural, cu caravane, era bine ca lucrul ăsta să se întâmple cu mai mult timp în urmă, dar până la urmă e bine că se întâmplă şi acum, important este să trecem de acest val, care, cred eu, că va fi ultimul important din punct de vedere al sănătăţii publice", a spus ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila l-a felicitat, totodată, pe primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, pentru felul în care a organizat campania de vaccinare.

"Vreau să-l felicit pe domnul primar pentru modul în care a organizat aici şi vreau să vă spun încă ceva care cred că este oarecum simbolic, atunci când un edil este medic este foarte important, pentru că se preocupă de sănătatea comunităţii, ce se întâmplă aici este doar o mică parte din ceea ce ştiu că se întâmplă în Sectorul 4, construcţia unei noi maternităţi, construcţia unui spital de stomatologie care este avansată, sunt doar două dintre proiectele mari pe care le face domnul primar Băluţă", a mai spus Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a ţinut să mulţumească personalului medical pentru eforturile făcute în ultima perioadă.

"Aş vrea să mulţumesc în mod deosebit personalului medical, coordonatorului acestui centru. Peste 160.000 de persoane s-au vaccinat în acest centru din luna martie a anului trecut şi cred că trebuie să le fim cu toţii recunoscători pentru efortul pe care l-au făcut timp de atâtea luni. Să sperăm că va exista şi o recompensă, măcar morală, pentru ei pentru că foarte mulţi dintre colegii noştri lucrează în spitale, în centre de vaccinare în această perioadă. În Direcţiile de Sănătate Publică, să nu uităm acolo este o foarte mare presiune şi cred că trebuie să le transmitem mulţumirile noastre", a mai spus Alexandru Rafila.

Sursa foto: Agerpres foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri