Guvernul României a aprobat contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro, în vederea realizării Spitalului Regional de Urgență Cluj.

Odată cu aprobarea acestui contract s-a parcurs o etapă esențială în vederea construirii la Cluj a Spitalului Regional, obiectiv de importanță strategică pentru regiunea de nord-vest și pentru întreaga țară.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Unitatea sanitară cu șapte niveluri - subsol, parter și cinci etaje, va avea 849 de paturi, 19 săli de operație și va dispune de o tehnologie avansată, astfel încât să fie asigurate servicii medicale de urgență la cele mai înalte standarde, precum și un act medical de calitate superioară. Acesta va beneficia de un heliport și va avea 1.396 de locuri de parcare.

Estimarea este că investiția, în valoare de circa 500 milioane euro, va fi realizată într-o perioadă de maximum șapte ani, iar implementarea acesteia va fi asigurată prin Ministerul Sănătății.

Terenul pe care urmează să fie edificat spitalul a fost preluat de către Consiliul Județean Cluj prin Hotărâre de Guvern în anul 2012, după care forul administrativ județean și-a îndeplinit toate obligațiile asumate pentru viabilizarea acestuia.

În luna noiembrie 2017 Consiliul Județean Cluj a predat acest teren către Ministerul Sănătății cu situația pe deplin clară, pentru a se putea obține de către România, prin intermediul Guvernului, finanțarea europeană necesară. Ulterior, Comisia Europeană a aprobat o investiție în valoare de nu mai puțin de 47 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, pentru construirea și dotarea Spitalului Regional de Urgență de la Cluj.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri