Era tehnologiei ne pune în fața celor mai surprinzătoare inovații și schimbări în sănătate, menite să ne ajute să ne monitorizăm și să deținem controlul asupra stării noastre generale. Una dintre acestea este dată de așa numita pilulă digitală, care are scopul de a certifica faptul că anumiți pacienți nu au ratat tratamentele.

Ioana Bianchi, director de Afaceri Externe în cadrul Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), prezentă în cadrul celei de-a cincea ediții a conferinței Future Healthcare, a declarat cum este folosită acestă metodă inovativă pentru a urmări evoluția pacienților.

”Această metodă ne ajută în cazul pacienților cu tulburări bipolare sau care suferă de schizofrenie. De fapt, este o combinație între medicamente și dispozitive digitale. Practic, odată ajuns în stomac medicamentul, mediul acid transmite semnale prin bluetooth că pacientul și-a luat medicația”, a explicat Bianchi.

Sursa Foto: Ioana Bianchi/ Facebook

Tot la capitolul inovație, aceasta a amintit și de medicamentele de precizie, o ramură derivată din cercetarea în oncologie și a bolilor rare. Așa cum le spune și numele, aceste substanțe au rolul de a trata direct și în timp scurt cauza afecțiunii.

”Vin vești bune și din această zonă, în Statele Unite find aprobate recent 72 de noi substanțe, dintre care 40 sunt medicamente de precizie”, a mai spus aceasta.

Studiile clinice cu voluntari, puse în așteptare de pandemie

Încă un aspect pe care l-a punctat Bianchi face referire la studiile clinice realizate cu ajutorul voluntarilor. Pandemia a stopat acest proces, majoritatea eforturilor farmaceutice îndreptându-se în găsirea unui antidot împotriva coronavirusului.

Cu toate acestea, cercetătorii s-au adaptat.

”Au fost lansate și utilizate așa numitele studii insilico, care utilizează modelarea pe calculator, fără participarea voluntarilor, păstrându-se etapele clasice. Totul se desfășoară astfel încât potențialii pacienți să nu aibă de suferit”, a completat aceasta.

Nu în ultimul rând, aceasta a precizat că România este deficitară din punct de vedere legislativ, iar acesta este un motiv pentru care în țara noastră medicamente inovative ajung mai târziu.

Intervalul de timp dintre obținerea autorizației de punere pe piață și momentul în care medicamentul poate fi prescris pentru paciențtii din România este 883 de zile. Suntem la coada clasamentului, de fiecare dată, deoarece media europeană este de 600 de zile.

Ioana Bianchi, director de Afaceri Externe ARPIM

În acest sens, „lentoarea” autorităților constă în:

  • lipsa de predictibilitate a emiterii actelor legislative,
  • lipsa unui termen clar de publicare a hotărărilor de Guvern,
  • întârzierea elaborării protocoalelor terapuetice față de deciziile emise de Agenția Națională a Medicamentului.

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) a fost înființată în anul 1995, având ca misiune facilitarea accesului pacienților români la progresele industriei farmaceutice. Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbvie, Amgen, Angelini, Astellas, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, Genesis, GlaxoSmithKline, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Novo Nordisk, Pfizer, Roche, Sanofi, Servier, Takeda, UCB, Vifor.

Future Healthcare. Sănătatea: între prevenție și digitalizare este un eveniment realizat de wall-street.ro în parteneriat cu APMGR, eSolutions, HTSS, ARPIM, Alliance Healthcare și Servier, sponsorizat de RASCI.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri