Rețeaua de sănătate Regina Maria continuă expansiunea centrelor medicale prin deschiderea primei Policlinici multidisciplinare în orașul Sibiu, de la 1 aprilie.

Prima Policlinică multidisciplinară din Sibiu oferă acces la o echipă medicală formată din peste 30 de medici, cu specializări ce acoperă: cardiologie, pneumologie, medicină internă, reumatologie, ORL, oftalmologie, dermatovenerologie, oncologie medicală, obstetrică-ginecologie, urologie, endocrinologie, ortopedie-traumatologie, neurologie, psihiatrie, psihologie, gastroenterologie, pediatrie, alergologie, nefrologie, hematologie, diabet zaharat nutriție și boli metabolice, medicina muncii și chirugie generală.

Vezi și: Regina Maria achiziționează Centrul Medical Bucovina din Suceava (wall-street.ro)

Mai mult decât atât, în completarea serviciilor de Policlinică, echipa medicală din Sibiu colaborează îndeaproape cu medicii din Spitalul Regina Maria Brașov pentru tratarea cazurilor complexe, care necesită intervenții chirurgicale și spitalizare.

Noua Policlinică multidisciplinară Regina Maria din Sibiu este situată pe Str. Emil Cioran nr. 6, et. 2-3 și reunește 14 cabinete, având o suprafață totală de peste 430 mp. Programul clinicii este de luni până vineri, între orele 8:00-20:00.

După deschiderea unei Policlinici on-site dedicată angajaților Continental în 2021, de anul acesta absolut toți pacienții din Sibiu au acces la un sistem de sănătate modern – atât în locația fizică de pe Strada Emil Cioran, dar și prin toate tool-urile digitale care permit consultarea dosarului medical oricând își dorește pacientul, servicii de telemedicină și opțiuni de programare online facile și de auto-înregistrare în Policlinică.

Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria

În plus, Regina Maria oferă pacienților din Sibiu și serviciile de telemedicină în Clinica Virtuală, istoric medical disponibil în aplicația mobilă sau în platforma Contul meu și opțiuni pentru programări online sau de self check-in.

În anul 2021, Rețeaua de sănătate Regina Maria a deschis în Sibiu o Policlinică dedicată angajaților Continental chiar în incinta companiei, consolidând astfel parteneriatul început în 2020. Centrul medical are o suprafață totală de 185 mp și le oferă angajaților companiei accesul la șase cabinete utilate cu echipamente de top și personal medical specializat, chiar la locul de muncă, acoperind o serie amplă de specialități, precum medicina muncii, recoltare analize de laborator, medicină internă, ecografie, endocrinologie, cardiologie, obstetrică-ginecologie, ORL, dermatologie, chirurgie si alergologie.

În prezent, noua Policlinică multidisciplinară Regina Maria din Sibiu completează portofoliul de 71 de locații proprii și peste 310 clinici partenere din toată țara.

Rețeaua de sănătate Regina Maria oferă o rețea națională de servicii integrate care acoperă toate nevoile medicale ale pacienților prin: 46 de policlinici proprii, cu peste 70 de specialități medicale, 10 campusuri medicale, 28 de laboratoare medicale și 8 spitale. În plus, 310 clinici partenere completează serviciile medicale oferite de Regina Maria. În timpul pandemiei COVID-19, Regina Maria a implicat în testare 9 laboratoare de biologie moleculară din Rețea, atingând o capacitate de prelucrare de peste 4000 teste RT-PCR/zi și procesând până acum peste 500.000 de teste la nivel național

Sursa foto: REGINA MARIA - Rețeaua Privată de Sănătate

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri