Dr. Mihaela Leventer și Claudiu Opran, fondatori și acționari ai Leventer Medical Group, anunță demararea proiectului Leventer Hospital, primul spital privat de dermatologie și chirurgie oncologică din România, care are la bază o investiție de aproximativ 10 milioane de euro. Potrivit fondatorilor, unitatea medicală va fi inaugurată la începutul anului 2024, la București.

”În deciziile noastre de dezvoltare analizăm cu atenție trendurile și cercetările internaționale. În ultimii zeci de ani observăm o continuă creștere a incidenței cancerului de piele, mai mult, ne așteptăm ca această evoluție să se accentueze. În ultimii ani, am tratat peste 100.000 de pacienți, din care câteva mii diagnosticați cu cancer de piele de tip carcinom și melanom. Leventer Hospital va avea în centru dermatologia oncologică, alături de alte patologii din aria țesuturilor moi”, a declarat Claudiu Opran, fondator și acționar al Leventer Medical Group, cu peste 25 de ani de experiență în managementul de top, consultanță și dezvoltare de afaceri în retail-ul farmaceutic, servicii medicale și FMCG, în companii de top ca Unilever, Sab Miller, A&D Pharma / Sensiblu, Genesis Property.

Leventer Hospital va fi amplasat în zona de nord a Bucureștiului, într-un perimetru ce însumează circa 6.500 de metri pătrați și care va avea o capacitate de 5 săli de operație și peste 60 de paturi. Unitatea medicală va mai avea și un serviciu de ambulatoriu cu 15 cabinete și săli de tratament, laborator de anatomie patologică, compartimente de imagistică și radioterapie superficială și ortovoltaj.

Investiția se va ridica la aproximativ 10 milioane euro și va avea o structură mixtă de finanțare.

Din păcate, în prezent observăm o creștere a numărului de cazuri în evoluție gravă. Avem un număr mare de pacienți care ajung la noi cu leziuni deja în evoluție și care au nevoie de îngrijire medicală rapidă. Trebuie să fim pregătiți să intervenim pentru fiecare persoană diagnosticată cu acest tip de tumori de piele, iar în cadrul Leventer Hospital vom putea face acest lucru.

Dr. Mihaela Leventer, fondator și acționar Leventer Medical Group și Președinte al Fundației pentru Sănătatea Pielii

Bazele Leventer Medical Group au fost puse în 2012, prin înființarea Dr. Leventer Centre, pornind de la cei 20 de ani de experiență a Dr. Mihaela Leventer și 10 ani de existență și funcționare a firmei Dermastyle. Cu peste 40.000 de biopsii realizate în clinică și 99,7% rată de succes în tratarea carcinomului cutanat, Dr. Leventer Centre este singura clinică acreditată de ASDS (American Society for Dermatologic Surgery) în microchirurgia Mohs în Europa Centrală și de Est. În 2016 a fost înființată și Fundația pentru Sănătatea Pielii, cu scopul de a produce o schimbare în modul în care pacienții și medicii deopotrivă, se raportează la problemele dermatologice, pornind de la autoexaminarea corectă a pielii și până la informarea pacienților și pregătirea medicilor în oferirea celei mai bune soluții terapeutice, în special pentru carcinomul cutanat, cea mai răspândită formă de cancer de piele.

Planurile Leventer Medical Group includ, până în 2024, consolidarea și dezvoltarea ambulatoriului de dermato-venerologie, deschiderea spitalului de chirurgie oncologică în sfera țesuturilor moi, prezența regională națională și extinderea unor parteneriate internaționale în țările din regiune.

Sursa foto: Leventer Medical Group

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri