Albert Bourla, CEO-ul gigantului farmaceutic Pfizer, a fost testat pozitiv pentru COVID-19.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, Albert Bourla are simptome ”extrem de ușoare” și este în izolare. CEO-ul Pfizer a primit 4 doze de vaccin (cel produs chiar de compania pe care o conduce) și este acum sub tratament cu Paxlovid (tot un produs Pfizer).

”Am avansat atât de mult în ultimii 2 ani în lupta cu această boală încât sunt sigur că mă voi însănătoși rapid”, a transmis Bourla.

Pfizer a produs, împreună cu BioNTech primul vaccin împotriva COVID-19 autorizat – în decembrie 2020, în Marea Britanie. Doar din acest vaccin, vândut acum sub brandul Comirnaty, Pfizer a obținut venituri de peste 36 de miliarde de dolari în 2021, ajungând la o cifră de afaceri de circa 80 de miliarde – cât PIB-ul Bulgariei.

Profitul net al Pfizer în 2021 aproape că a atins 22 de miliarde de dolari, de la 9 miliarde în 2020. Compania a ajuns pe locul I în sectorul farmaceutic, urcând cinci poziții.

Cu ce se tratează împotriva COVID-19 șeful Pfizer

Pastila anti-COVID Paxlovid este autorizată de Agenția Europeană a Medicamentului, însă doar pentru tratamentul formelor ușoare sau moderate de COVID-19 la adulții care prezintă un risc crescut de a evolua către o boală severă și deces, și care nu necesită oxigen suplimentar. Medicamentul nu este disponibil, momentan, în România, dar ministrul Sănătății a anunțat că a demarat procedurile pentru achiziționarea sa.

Paxlovid a fost folosit și în tratamentul președintelui SUA, Joe Biden, testat pozitiv în luna iulie.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri