5 Decembrie 2022

Tranzacție majoră în sănătate: Turcii de la Memorial Healthcare au cumpărat Spitalul Monza din cadrul Enayati Medical City



Una dintre cele mai importante tranzacții ale anului pe piața medicală din Romania este preluarea de către operatorul turc, Memorial Healthcare, a Spitalului de Oncologie Monza din cadrul Enayati Medical City.

La doar un an de la deschidere, Spitalul de Oncologie Monza a devenit ofertant pentru sistemul de sănătate turcesc care intră astfel cu o achiziție de succes pe piața din România.

Astfel, în Enayati Medical City va funcționa unul dintre cele mai căutate sisteme de sănătate din Turcia, Memorial Healthcare, printr-un parteneriat de lungă durată. Succesul financiar al Orașului Medical care a pornit cu o investiție inițială de 65 milioane de euro și care previzionează o cifră de afaceri spectaculoasă deja în 2022, de peste 35 milioane de euro, a reprezentat unul din elementele atractive pentru intrarea concernului turc in Orașul Medical, crescând valoarea acestuia cu peste 25%.

Cele mai valoroase asset-uri pe care le va aduce Memorial Healthcare in Orașul Medical este digitalizarea procesului medical care va duce la creșterea calității actului medical atât din perspectiva pacientului, cat și a echipei medicale.

Dr. Wargha Enayati

La un an de zile de la deschiderea Spitalului de Oncologie Monza, după ce am tratat cu succes peste 40.000 pacienți, am avut o medie de peste 70 intervenții chirurgicale săptămânal, am simțit nevoia de a accepta propunerea Memorial Healthcare de parteneriat strategic pentru a îmbunătăți activitatea spitalului oncologic, ridicând nivelul de expertiza.

Luca Militello

Sub sloganul ”Suntem alături de tine pentru sănătatea ta”, Memorial Healthcare intră pe piața din România ca unicul propietar al Spitalului de Oncologie din cadrul Enayati Medical City aducând cu el o echipă de peste 1.200 de medici din 11 spitale.

Am observat dezvoltarea pieții de sănătate din România de mult timp și suntem fericiți că putem contribui la progresul sistemului împreună cu ceilalți
parteneri.

CEO Memorial Healthcare Uğur Genç

Memorial Healthcare a fost asistată de o echipă integrată de consultanți și avocati ai PwC România și D&B David și Baias, care a inclus servicii de asistență de tip M&A / lead-advisory, due diligence, asistență juridică și fiscală efectuate pe parcursul întregului proces de tranzacție. Vânzătorii au fost asistați de Dan Doroftei (consultant de business in sănătate) și de echipele de avocați ai Cumpănașu și Asociații și Brașoveanu, Cernat și Asociații.



Citeste si