Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, îşi doreşte ca românii să poată avea din nou încredere în sistemul de sănătate, dar susţine că lucrurile dificile din sistem, care "trenează de ani de zile", nu se pot rezolva "peste noapte".

"Încheiem anul 2022 în sectorul de sănătate după ce am trecut, la începutul acestui an, de partea cea mai dificilă a pandemiei şi am reuşit să o ţinem sub control, am reuşit să facem în aşa fel încât să ţinem spitalele deschise şi lucrul poate cel puţin la fel de important este legat de faptul că investiţiile care trebuie făcute din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se află pe drumul cel bun. (...) La sfârşit de an îmi doresc să putem, în anul care vine, să concretizăm toate aceste investiţii. Îmi doresc să puteţi avea din nou încredere în sistemul de sănătate prin ceea ce facem noi la Ministerul Sănătăţii sau la instituţiile subordonate Ministerului Sănătăţii, prin ceea ce fac profesioniştii din sistemul de sănătate", a declarat Alexandru Rafila, într-un clip video postat pe Facebook, potrivit Agerpres.ro.

El a subliniat importanţa solidarităţii şi a responsabilităţii.

"Lucruri dificile din sănătate care trenează poate de ani de zile nu se pot rezolva peste noapte. Vă promit că, împreună cu toţi colegii mei, vom face în aşa fel încât progresul să fie evident în anul ce vine şi să vă regăsiţi încrederea în sistemul de sănătate din România", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Sursa foto: Alexandru Rafila/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri