9 Ianuarie 2023

Primul caz de infectare cu noua variantă „Kraken” de COVID-19 depistat în România



Primul caz de infectare cu o mutație recent descoperită a variantei Omicron a fost depistat în România. Omicron, varianta cea mai răspândită a virusului COVID-19 și-a continuat mutațiile, iar această nouă variantă, denumită „Kraken”, a fost confirmată la noi la un bebeluș care suferă de o formă ușoară a bolii, relatează Digi 24.

Noua variantă are numele oficial de XBB.1.5 și este rezultatul combinației dintre două fragmente de variante. Numită "Kraken", tulpina se răspândește mai repede decât oricare dintre variantele Omicron cunoscute până acum. Cazuri au fost înregistrate în 29 de țări, dintre care 13 doar în Europa.

Această nouă sub-variantă a fost descoperită inițial în SUA, în octombrie 2022, și se pare că a fost cauza principală din spatele unei creșteri a numărului de cazuri de COVID-19 peste Ocean, unde se estimează că este responsabil pentru 41% dintre cazurile curente de Covid-19, conform datelor făcute publice de CDC (Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA).

„Kraken” a fost depistat deja și în Europa, fiind raportate cazuri în Marea Britanie. Acolo, cercetătorii spun că această sub-variantă ar fi responsabilă pentru circa 4% din cazurile de COVID-19, dar această proporție este în creștere. În total, virusul a ajuns deja în mai bine de 25 de state europene, iar oamenii de știință au declarat că n-au mai observat o variantă capabilă să se răspândească atât de repede de la varianta Omicron BA.1 din urmă cu aproximativ un an.

.



Citeste si