România se confruntă cu un deficit în ceea ce privește accesul la medicamente și la serviciile farmaceutice, principalele cauze fiind capacitățile limitate de producție locală, dar și a farmaciilor în mod egal la nivelul întregii țări, iar soluțiile ar putea fi găsite dacă ar exista mai multă voință politică, a declarat Adrian Wiener, Vicepreședinte Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaților, în cadrul conferinței Future Healthcare: Building new technologies for healthcare in 2023, organizată de wall-street.ro.

„E o problemă complexă, în fapt. Crizele prin care am trecut ne-au arătat insuficiențele și nevoile sistemului sanitar. Am văzut criza lanțurilor de aprovizionare, a materiilor prime, a medicamentelor de care era nevoie în pandemie.

Din păcate pentru România, și poate nu a fost o surpriză pentru nimeni, pandemia ne-a prins pe piciorul din spate. Suntem foarte dependenți de importuri. România are foarte puține fabrici de medicamente, mai puține decât multe dintre țările din regiune, chiar mai puține decât are Ucraina”, a declarat Adrian Wiener.

Potrivit acestuia, există și o distribuție inegală a accesului la servicii farmaceutice la nivel național, iar decidenții ar trebui să vină cu soluții de stimulare a deschiderii de farmacii în zonele în care acestea lipsesc

(Sursa foto: Wall-Sreet.ro / Ovidiu Udrescu)

„Există un acces limitat la medicamente în mediul rural și mic urban, în general la servicii farmaceutice. Este o problemă și este nevoie de introducerea unor forme de stimulare financiară pentru a încuraja deschiderea de noi farmacii și în aceste zone. Poate prin eliminarea impozitului pe profit în primii cinci ani.

Trebuie să găsim astfel de mecanisme prin care să permitem un acces mai larg la serviciile farmaceutice, pentru că, până la urmă, despre asta este vorba, despre facilitarea accesului către populație la serviciile de sănătate, care este una dintre marile probleme ale României.

Se pot găsi soluții, dar îmi permit să spun că nu există suficientă voință politică pentru a stimula extinderea serviciilor farmaceutice, dar și de creștere a capacităților de producție a medicamentelor la nivel național”, a subliniat vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților.

Potrivit acestuia, în ceea ce privește accesul la medicamente, în unele cazuri mai sunt probleme și în ceea ce privește accesul la unele stocuri, la care au acces în mod preferențial marile lanțuri de farmacii.

„În ceea ce privește stocurile, ele au fost mereu sub presiune, există și stocuri preferențiale. Unele dintre marile lanțuri au depozite dedicate și există acces selectiv la unele tipuri de medicamente care sunt uneori într-o formă de penurie”, a mai spus Adrian Wiener.

Conferința Future Healthcare: Building new technologies for healthcare in 2023 este organizată de wall-street.ro în parteneriat cu Siemens Healthinners România, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Clinicile Dentare Dr. Leahu, Ovidius Clinical Hospital (OCH), AC RAD Medical Consult & Service și Life Dental Spa.

Sursa foto: Wall-Street.ro / Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri