România încă suferă la capitolul infrastructură medicală, în pofida investițiilor din ultimii ani, în condițiile în care unele achiziții, în special în zona de dotări medicale, au fost realizate după criterii îndoielnice, fiind cazuri în care spitalele au aprobat achiziția de echipamente medicale fără să aibă nevoie de ele, ori specialiștii care să le opereze, a declarat Diana Loreta Păun, consilierul pe sănătate al președintelui României Klaus Iohannis, în cadrul conferinței Future Healthcare: Building new technologies for healthcare in 2023, organizată de wall-street.ro.

Potrivit consilierului prezidențial, investițiile din ultimii ani în sănătate nu au adus o îmbunătățire semnificativă, astfel încât să crească accesul la serviciile medicale primare, în special în mediul rural.

În ciuda eforturilor care s-au făcut în ultima vreme pentru a consolida asistență medicală primară, procentul cheltuielilor este al doilea cel mai scăzut din Europa. Cheltuielile cu medicina preventivă sunt cu mult sub media Uniunii Europene, de 1,8% la noi, față de media 3,1% în Europa.

De asemenea, trebuie să recunoaștem că România se confruntă cu probleme mari în ceea ce privește accesul la serviciile medicale în mod general și în special în zonele defavorizare, în zonele rurale. Decalajul este unul semnificativ. Rețeaua de medici de familie este insuficient dezvoltată în mediul rural. Știm că sunt multe localități întregi fără medici de familie”, a declarat Diana Loreta Păun.

Potrivit ei, investițiile nu au dus nici la o îmbunătățire a infrastructurii medicare sau a nivelului de dotare cu echipamente a unităților spitalicești, mai ales că unele achiziții au fost realizate după criterii îndoielnice.

(Sursa foto: Wall-Sreet.ro / Ovidiu Udrescu)

La modul general, infrastructura medicală din România încă este învechită. În ciuda investițiilor din ultimii ani, în ceea ce privește nivelul de dotare cu echipamente încă suntem departe de standardele din celelalte țări europene.

Totodată, distribuția echipamentelor la nivel național este una discriminatorie, dezechilibrată și necalibrată cu nevoile. Știm cu toții, unele aparate au fost achiziționate după criterii pe care nu le-a înțeles. Au fost cumpărate echipamente în spitale în care nu existau specialiștii necesari care să le folosească”, a mai spus consilierul prezidențial.

Potrivit consilierului prezidențial, PNRR ar putea fi soluția prin care sistemul sanitar autohton să reducă decalajul față de celelalte țări europene în ceea ce privește atât accesul la servicii medicale pentru populație, cât și nivelul de dotare al spitalelor

„Sunt probleme vechi și cunoscute, nu le mai detaliem acum, dar avem șansa ca o dată cu implementarea PNRR să rezolvăm aceste problemele, deoarece, pe lângă banii care vin prin acest program, are și rolul de a armoniza reglementările europene cu cele locale”, a mai spus Diana Loreta Păun.

Conferința Future Healthcare: Building new technologies for healthcare in 2023 este organizată de wall-street.ro în parteneriat cu Siemens Healthinners România, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Clinicile Dentare Dr. Leahu, Ovidius Clinical Hospital (OCH), AC RAD Medical Consult & Service și Life Dental Spa.

Sursa foto: Wall-Street.ro / Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri