Soluţie modernă şi sută la sută compatibilă cu organismul nostru, implantul dentar este cea mai eficientă variantă pentru înlocuirea dinţilor lipsă! Chiar şi vedetele de la Hollywood au apelat la această opţiune, pentru a obţine zâmbetele albe pe care le afişează în filme sau pe covorul roşu. Nu vi s-a întâmplat deseori să vă întrebaţi dacă actorul vostru preferat are dinţii chiar atât de sănătoşi şi de frumoşi în mod natural sau dacă, de fapt, a urmat un tratament special? Adevărul este că implantul dentar rămâne o soluţie extrem de versatilă, care ne poate scuti de multe probleme pe care le aduce cu sine pierderea dinţilor. Doctorul Raluca Pascu, medic primar stomatolog, specialist în Ortodonţie şi ODF, care a reuşit să redea prin intermediul clinicii iDentity 10.000 de zâmbete, răspunde, în rândurile următoare, celor mai populare întrebări pe care le au pacienţii atunci când vine vorba despre acest tratament care se reinventează.

Implantul dentar este cea mai bună alternativă pentru înlocuirea dinților lipsă! Care sunt concret avantajele acestei soluții?

Prin inserarea implantului dentar nu se compromit dinţii vecini spaţiului lăsat de dintele extras, astfel încât ne menţinem cât mai mult timp dinţii sănătoşi pe arcadă. În altă ordine de idei, implantul funcţionează şi arată identic cu dintele natural, asta înseamnă că ne putem bucura de zâmbetul visat, dar şi de savoarea alimentelor dorite.

Dacă avem un dinte lipsă, când ar fi momentul propice să apelăm la un implant dentar? Există situații în care este „cam târziu” sau „prea târziu” pentru acest tratament?

Momentul propice pentru inserare este imediat după extracţie sau odată cu extracţia. Sunt cazuri în care inserăm implantul odată ce s-a făcut extracţia, dar sunt şi cazuri care necesită până la 10 săptămâni de vindecare înainte de inserarea sa. Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Dacă se întârzie, putem să pierdem din masa osoasă de care avem nevoie pentru implant. De asemenea, dinţii limitrofi spaţiului edentat pot migra şi se pot înclina, cu repercusiuni asupra viitorului spaţiu pentru coroane dentare.

Există unii dinți mai sensibili decât alții și care sunt predispuși să cadă?

Trebuie să ştim că întreaga noastră dantură este predispusă problemelor, în contextul unei igiene dentare precare. Dacă ar fi totuşi să dăm câteva exemple, aş spune că expuşi problemelor sunt dinţii posteriori, adică molarii şi premolarii, din cauza faptului că au suprafeţe aderente, acolo unde placa bacteriană poate stagna, situaţie care duce la formarea mai rapidă a cariilor. Netratate la timp, ele pot provoca diverse complicaţii.

Care sunt riscurile pentru sănătate odată ce avem o dantură cu goluri, dincolo de aspectul inestetic?

O dantură cu dinţi lipsă poate să ducă la un proces masticator deficitar, asta înseamnă că alimentele nu sunt bine mestecate, bolul alimentar nu se formează aşa cum ar trebui, iar asta se reflectă direct în modul în care funcţionează sistemul digestiv. Putem să ne alegem cu complicaţii la nivelul intestinului sau la nivelul stomacului, pornind tocmai de la o dantură cu goluri.

Știm că în era stomatologiei digitale majoritatea procedurilor sunt nedureroase! Care este situația în ceea ce privește implanturile dentare?

Toate intervenţiile dentare se realizează acum folosind stomatologia digitală, pornind de la evaluarea radiologică a osului unde urmează să fie inserat implantul dentar şi terminând cu tratamentele realizate cu ajutorul laserului, care grăbesc vindecarea. Operaţia în sine de inserare a implantului dentar este mai simplă decât o extracţie, spun asta deoarece se realizează sub anestezie generală şi chiar sub inhalosedare, o metodă de sedare conştientă revoluţionară, cu ajutorul căreia putem obţine o stare de relaxare a pacientului în timpul oricărei intervenţii stomatologice. La nevoie, putem apela inclusiv la sedare profundă. Totul depinde de pacient. Operaţia în sine este total nedureroasă! De asemenea, şi perioada de vindecare este una destul de uşoară, asta pentru că nu avem foarte multe indicaţii post-operatorii care să îngreuneze viaţa de zi cu zi.



Cum se alege implantul dentar potrivit?

Este clar că alegerea implantului dentar nu aparţine pacientului! Medicul, în urma evaluării masei osoase, îi propune acestuia câteva variante sau o variantă, după caz. Există implanturi din clasa basic, din clasa medie şi din clasa premium. Bineînţeles, dacă ne dorim ca implantul să fie garantat pe termen lung, atunci tratamentele din clasa premium fac, cu siguranţă, diferenţa!

Care sunt situațiile care NU permit acest tratament?

Pacienţii trebuie evaluaţi întotdeauna din punctul de vedere al stării generale. Există, desigur, categorii de pacienţi care nu pot beneficia de acest tratament. Vorbim despre cei cu afecţiuni generale, hematologice, autoimune, care limitează, aş putea spune, acest tratament. Totodată, implantul dentar nu se susţine nici în cazul pacienţilor care nu au suficientă masă osoasă şi care nici nu poate fi augmentată prin proceduri de adiţie de os ori prin lifting de sinus.

Există o serie de factori care influențează reușita unui implant, care ar fi aceia?

Reuşita depinde şi de stricteţea cu care pacienţii reuşesc să respecte indicaţiile post-operatorii. 99% dintre implanturi se integrează fără probleme dacă pacientul are o stare de sănătate bună, dacă nu este fumător, dacă respectă o igienă riguroasă, dacă are o alimentaţie variată, echilibrată, care îi asigură aportul necesar de proteine şi de vitamine.

Ce trebuie să știe pacienții despre recuperare? Cât durează ea?

Recuperarea durează maximum o săptămână. Ulterior, se indică suprimarea firelor, în cazul în care s-au folosit fire neresorbabile. La 3-4 luni de la momentul intervenţiei se aplică şi lucrarea protetică definitivă, adică acea coroană permanentă.

Cele mai moderne soluţii pentru zâmbetul nostru se găsesc la iDentity Clinic, locul care reuneşte o echipă multdisciplinară şi aparate de ultimă generaţie! Specialiştii vă aşteaptă la sediul din Decebal, localizat pe Strada Frunzei, la numărul 41, în sectorul 2 al Capitalei sau la numărul de telefon: 0728.00.00.12, dar şi la sediul din Băneasa, situat pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, la numărul 17, în sectorul 1 al Capitalei sau la numărul de telefon: 0728.00.00.11 Pe site-ul oficial găsiți detalii suplimentare: https://identityclinic.ro/

Citeste si:

    Sursa foto: identityclinic.ro

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


    Setari Cookie-uri