7 Iunie 2023

Vaccin împotriva virusului care provoacă pneumonia a primit undă verde de la Comisia Europeană



Gigantul farmaceutic britanic GSK a primit undă verde de la Comisia Europeană pentru punerea pe piaţă a vaccinului său Arexvy împotriva virusului respirator sinciţial (VRS), care provoacă bronşiolită şi pneumonie, relatează AFP, conform Agerpres.

Autorizaţia este acordată pentru persoanele de peste 60 de ani, a precizat GSK în comunicatul său publicat miercuri. UE calcă astfel pe urmele Statelor Unite, care au aprobat luna trecută comercializarea acestui vaccin, tot pentru persoanele în vârstă.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a dat un aviz favorabil luna trecută, însă decizia finală a Comisiei Europene era încă aşteptată.

"Este pentru prima dată când un vaccin împotriva VRS primeşte autorizaţia de punere pe piaţă în Europa", notează GSK, iar vaccinările vor începe înainte de toamnă.

Virusul generează "peste 270.000 de spitalizări şi circa 20.000 de decese în timpul internărilor" în rândul vârstnicilor din Europa în fiecare an, precizează GSK.

Virusul respirator sinciţial (VRS) este un virus foarte răspândit şi foarte contagios, care provoacă bronşiolita (infecţia căilor respiratorii inferioare) la copiii mici în sezonul rece, dar care afectează şi adulţii şi poate fi periculos pentru vârstnici atunci când degenerează într-o infecţie respiratorie (bronşiolită sau pneumonie).



Citeste si