5 Decembrie 2023

Ministerul Sănătății anunță că în România s-a declanșat epidemia de rujeolă



Ministerul Sănătăţii a anunţat că a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 luni, precum şi recuperarea celor nevaccinaţi sau cu schema de vaccinare incompletă, având în vedere creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum şi numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi, scrie Agerpres.

"În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel naţional, în 29 de judeţe", precizează Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat. De asemenea, Ministerul Sănătăţii va derula o campanie de informare a părinţilor, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderenţă la programul de vaccinare.

"Rujeola este o boală infecţioasă, care se transmite cu uşurinţă mai ales la copiii nevaccinaţi, iar, uneori, evoluţia este gravă şi pot apărea complicaţii. Menţionăm că acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel naţional, este de 78%, iar cu doza a doua de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani. Recenta adoptare a Strategiei Naţionale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare", arată Ministerul Sănătăţii.



Citeste si