Gheoghe Udriste, directorul general al Metrorex, este nemultumit de „proliferarea patiseriilor si gogoseriilor din statiile de metrou” si afirma ca, pe viitor, nu va mai aviza deschiderea de noi astfel de spatii comerciale.
„Zici ca esti la Istanbul”, spune Udriste, care crede ca o schimbare a profilului comerciantilor ar putea aduce o crestere a veniturilor incasate de compania de stat.

Veniturile Metrorex generate anul trecut de inchirierea celor circa 5.000 de metri patrati de spatii comerciale s-au ridicat la numai 600.000 de lei (circa 142.000 de euro). Compania de stat nu incaseaza insa chiriile in integralitatea lor. Inca din 1992, acestea au fost administrate de Sindomed Serv, o societate comerciala a sindicalistilor de la metroul bucurstean. Daca initial Metrorexul primea 30% din sumele obtinute din exploatarea spatiilor comerciale, in prezent procentul s-a diminuat pana la 25%. Restul banilor intra in conturile Sindomed, firma care are contract cu metroul pana in 2017.

Chiria la metrou, de sase ori mai mica decat la suprafata


Chiar si in aceste conditii, chiriile unui metru patrat de spatiu comercial la metrou sunt, cel putin aparent, mult sub media pietei. Conform datelor Metrorex, chiria medie lunara pentru un metru patrat este de circa 40 de lei (aproximativ 10 euro). Asta in conditiile in care un metru patrat, situat insa la suprafata, era inchiriat, in aceeasi perioada, in zona Pietei Universitatii cu 65 de euro/mp, potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Cushman&Wakefield.

Chiar daca statiile de metrou au doar marginal o componenta comerciala, trebuie tinut cont de faptul ca ele sunt tranzitate in fiecare zi lucratoare de 600.000-630.000 de persoane, un trafic superior chiar si celor mai populare malluri din Capitala.
In prezent, metroul bucurestean are circa 4.200 de angajati si o retea de 49 de statii care se intind pe 66,9 kilometri de cale dubla.

Cum comentati? Cum arata metroul bucurestean in comparatie cu altele, pe care le-ati vazut in marile orase?



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri