Guvernul Romaniei a aprobat Ordonanta de Urgenta privind taxa clawback, o contributie trimestriala pe care detinatorii autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor o vor plati catre stat.
Prin noua taxa clawback, detinatorii autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor sau reprezentantii legali ai acestora vor fi obligati sa plateasca o contributie trimestriala, calculata prin aplicarea unui procent asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul unic de asigurari sociale de sanatate si din bugetul Ministerului Sanatatii (MS).

Contributia trimestriala se va calcula si aplica pentru acele volume de vanzari care depasesc media trimestriala a sumelor aprobate prin buget pentru medicamentele incluse in programele nationale de sanatate, precum si pentru cele folosite in tratamentul ambulatoriu pe baza de prescriptie medicala prin farmaciile cu circuit deschis, tratament spitalicesc si pentru centrele de dializa.

Exercitiu: cum se calculeaza contributia?

MS precizeaza ca daca, de exemplu, intr-un trimestru statul aloca pentru consumul de medicamente un buget de 100 milioane de lei, iar consumul real in acel trimestru este de 150 milioane de lei, valoarea procentului pe care o societate va avea obligatia de a o achita catre stat este de 33% din volumul de vanzari.

Noile masuri vor fi aplicate incepand cu data de 1 octombrie. Plata se va face in functie de cota de piata a fiecarui detinator de autorizatie de punere pe piata.

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate va calcula si va comunica valoarea procentului pe care fiecare detinator de autorizatie de punere pe piata o va plati, in functie de o formula matematica stabilita.

“Mecanismul pe care il propunem in prezent are mai mult efect reglator, controleaza depasirea bugetelor. De exemplu, in ultimul an, in domeniul oncologic, cresterea consumului de medicamente oncologice este de 20%, in timp ce morbiditatea a crescut cu 8%. Noile masuri nu vor afecta direct bolnavul, acesta nu va avea de platit mai mult pentru medicamente”, a declarat ministerul Sanatatii, Ritli Ladislau.

Sumele incasate din aceasta contributie vor fi venituri la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate si vor fi folosite pentru asigurarea medicamentelor incluse in programele nationale de sanatate, pentru medicamentele cu sau fara contributie personala si pentru servicii medicale.

„De la inceput vreau sa subliniez ca mecanismul de clawback nu inseamna o noua taxa. Si pana in prezent a existat obligativitatea achitarii de catre firmele de medicamente a unei contributii care functiona pe principiul unei taxe aplicate la volumul de vanzari pentru toate medicamentele. Sistemul s-a dovedit insa a fi nefunctional, nu si-a atins obiectivul declarat, iar anul acesta au fost colectate doar aproximativ 5% din suma previzionata. Ca urmare a existat aceasta necesitate de a modifica mecanismul financiar”, a mai precizat Ritli.

Ce este taxa clawback?

Taxa clawback a fost initiata in timpul mandatului lui Ion Bazac la Ministerul Sanatatii, in 2009. Ea prevedea ca cei care detin autorizatii de punere pe piata a medicamentelor cu prescriptie (cu reteta medicala) sa plateasca, trimestrial, o contributie la bugetul de stat din valoarea vanzarilor realizate. Concret, toti producatorii de medicamente, care desfaceau produse pe piata romaneasca, trebuiau sa contribuie la finantarea sistemului public de sanatate cu 5% pana la 11% din veniturile realizate in urma vanzarii produselor. Taxa a fost mentinuta de Cseke Attila, succesorul lui Bazac, dar fondurile nu au fost colectate din cauza neclaritatilor din lege.

In iulie anul curent, MS a lansat in dezbatere publica un proiect de act normativ prin care se dorea modificarea prevederii din 2009 privind clawback-ul. Astfel, ministerul propunea ca producatorii de medicamente sa plateasca o taxa de 60% din diferenta trimestriala decontata in anul in curs si cea din aceeasi perioada a lui 2009. Prin aceasta modificare, MS estima suplimentarea bugetului medicamentelor cu suma aproximativa de 318 milioane de lei.

La sfarsitul lunii august, o noua forma a taxei clawback a fost vehiculata, si anume aceea a unei contributii la stat de 70% pentru toate medicamentele, la care s-ar fi adaugat o taxa de 12% din vanzarile de medicamente compensate si gratuite pentru cele care nu au generice, respectiv de 5% pentru cele care au generice.







Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri