Centrele de biciclete ale celui mai important program national de bike-sharing, I’Velo, s-au inchis de la 1 noiembrie 2011, pentru perioada de iarna. Ele vor fi redeschise in primavara anului viitor, cand vremea va fi din nou favorabila plimbarilor cu bicicleta.
In editia 2011 a programului I’Velo, peste 350.000 de romani au pedalat pe bicicletele puse la dispozitie de catre Raiffeisen Bank si Asociatia Green Revolution. De la lansarea I’Velo, in mai 2010, peste 550.000 de persone au utilizat bicicletele in cele 5 orase incluse in proiect: Bucuresti, Brasov, Iasi, Cluj si Constanta.

“Cand am lansat programul I’Velo am sperat ca vom schimba ceva: la vremea aceea, in Bucuresti erau doar o mana de biciclisti. Nu ne-am asteptat insa ca in doar doua sezoane sa convingem peste jumatate de milion de oameni sa se urce pe biciclete si sa pedaleze. Iar cresterea de la an la an ma convinge ca lucrurile merg in directia potrivita. Si ca vom avea, nu peste mult timp, un oras mai prietenos pentru biciclisti”, a declarat Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank.

Cele patru centre I'Velo din Bucuresti
au fost localizate: doua in Parcul Herastrau (un centru in zona Expo Flora, cunoscuta si Pescarus, iar celalalt in zona Baraka), unul in Parcul Tineretului (la intrarea in parc dinspre liceul Sincai) si cel de-al patrulea in Parcul Izvor (la intrarea in parc de langa statia de metrou).

In tara
, centrul de la Brasov a fost situat langa cladirea Primariei, pe bulevardul Eroilor iar la Cluj-Napoca, centrul I'Velo a fost pozitionat in fata Salii Sporturilor. In Iasi, doritorii de pedalat au gasit bicicletele I'Velo in zona Rapa Galbena, iar cei din Constanta, in Parcul Tabacariei.

De asemenea, 900 de biciclete I'Velo au putut fi utilizate gratuit de la centrele de inchiriat, pe baza unui act de identitate (buletin/carte de identitate, carnet de conducere sau pasaport) si a unui contract de dare in folosinta a bicicletei, completat la fata locului. Bicicletele au putut fi folosite pentru o perioada limitata de doua ore. Un adult a putut inchiria maxim trei biciclete, una pentru adulti si doua pentru cei mici.

Organizatorii au oferit utilizatorilor un sistem online de rezervari, prin crearea website-ului www.ivelo.ro. Tarifele aplicate rezervarilor au fost: 3 lei/h sau 15 lei/zi.

In 2011, adultii au inchiriat online pana la patru biciclete iar perioada de inchiriere a variat intre 1 - 48 de ore, potrivit reprezentantilor I'Velo. Pentru inchirierea unei biciclete din centrele I'Velo, utilizatorul trebuia sa prezinte un act de identitate si sa semneze un contract de dare in folosinta a bicicletei.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri