30 Noiembrie 2011
Revista presei de business: Cele mai importante subiecte ale zilei
Vezi mai jos o selectie a celor mai importante articole din presa de business de astazi.
Marile corporatii si bancile cred ca ar fi posibila disparitia euro
Dupa trei ani in care scenariile privind eventuala prabusire a zonei euro starneau zambete ironice sau ridicari din spranceana, ideea disparitiei monedei unice tinde sa se insinueze deja in mediile bancare si de business internationale, scrie Ziarul Financiar.
Ce lovitura pregateste BitDefender
Florin Talpes, se pregateste sa dea lovitura cu Bitdefender, compania de solutii de securitate pe care o controleaza impreuna cu sotia lui, Mariuca. Drumul l-a inceput acum aproape doi ani, cand echipa Bitdefender a inceput sa dezvolte tehnologia care sta la baza unei solutii de securitate pentru medii virtuale, „Security for Virtualized Enviroments“ (SVE), lansata comercial pe 1 noiembrie.
Seful Nuclearelectrica si-a promovat fiica intr-o functie de conducere
Ea a renuntat la postul de la Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) la departamentul de comunicare. Trecerea la Nuclearelectrica a insemnat si o crestere a veniturilor intrucat la Agentie salariul mediu nu trece de 3.000 de lei in timp ce la producatorul de energie acesta ajunge la 6.000 de lei, fiind unul dintre cei mai buni angajatori ai statului roman.
Vom plati taxa pe autostrada din 2012?
Oficial, autoritatile resping posibilitatea introducerii unei taxe de la 1 ianuarie, insa afirmatiile ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, arata ca pana la urma, este doar o problema de timp ca taxa sa fie aplicata.
Italia ar putea intra in faliment
Italia a platit marti dobanzi record, de aproape 8%, pentru a vinde obliga,iuni guvernamentale cu maturitatea la trei ani, un nivel considerat nesustenabil pe termen lung.