Mexicanul Carlos Slim Helu s-a mentinut pentru al treilea an consecutiv pe prima pozitie in topul miliardarilor lumii, cu 69 miliarde de dolari, urmat de Bill Gates si Warren Buffet, in timp ce averea singurului roman din clasamentul Forbes, Dinu Patriciu, a scazut cu 700 milioane de dolari, informeaza Mediafax.
Cu 1,5 miliarde de dolari, Patriciu ocupa locul 854, fata de 540 anul trecut, in timp ce al doilea roman inclus in 2011 in topul realizat de revista americana Forbes, Frank Timis, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari la momentul respectiv, nu a mai atins in acest an pragul de un miliard. Timis ocupa in 2011 pozitia 1.057 in topul Forbes.

"Patriciu a investit bani din vanzarea in 2008 a companiei petroliere Rompetrol catre grupul kazah Kazmunaigaz, in imobiliare, retail si explorarea de petrol si gaze. Eforturile din retail ale lui Patriciu merg din ce in ce mai prost, astfel ca in februarie, reteaua MiniMax Discount a cerut falimentul. Patriciu a avertizat ca Europa s-ar putea indrepta catre o a doua recesiune. Totusi, el este angajat in proiectul sau energetic si, dupa cum se zvoneste, intentioneaza sa cheltuiasca pana la un miliard de dolari pentru a cauta petrol si gaze in Marea Neagra", scrie Forbes.

Averea lui Slim a scazut cu cinci miliarde de dolari si Bill Gates s-a apropiat de primul loc, dupa ce averea fondatorului Microsoft urcand de la 56 miliarde de dolari la 61 miliarde de dolari.

Slim a obtinut o mare parte a averii din afaceri in sectorul telecomunicatiilor, dar si din retail, finante, materii prime si energie.

Pe locul al treilea la nivel mondial se situeaza Warren Buffett, cu 44 miliarde de dolari.

Topul din acest an stabileste noi recorduri pentru numarul de miliardari, 1.226, dar si pentru averea insumata a acestora, de 4.600 de miliarde de dolari.

SUA conduce si in acest an cu 425 de miliardari, in timp ce Rusia, cu 96, a depasit China continentala, unde au fost inregistrate 95 de persoane cu averi de peste un miliard de dolari.

In clasamentul oraselor cu cei mai multi miliardari conduce Moscova, 78, urmata de New York, 58, si Londra, 39.

Top zece miliardari la nivel mondial este completat de Bernard Arnault (grupul LVMH) - 41 miliarde de dolari, Amancio Ortega (lantul de retail Zara) - 37,5 miliarde de dolari, Larry Ellison (Oracle) – 36 miliarde de dolari, Eike Batista (petrol si minerit) 30 miliarde de dolari, Stefan Persson (H&M) – 26 miliarde de dolari, Li Ka-shing (diverse afaceri) - 25,5 miliarde de dolari si Karl Albrecht (Aldi) – 25,4 miliarde de dolari.

Cea mai mare scadere a averii a fost inregistrata de Lakshmi Mittal, seful celui mai mare producator de otel din lume, Arcelor Mittal. Averea lui Lakshmi Mittal a coborat cu 10,4 miliarde de dolari in numai un an, lasandu-l pe acesta cu 20,7 miliarde de dolari.

Scaderi importante au suferit si fratii Ruia, din India, cu o pierdere de 8,8 miliarde de dolari, la 15,8 miliarde de dolari, Vladimir Lisin cu 8,1 miliarde de dolari, la 24 miliarde de dolari, dar si Oleg Deripaska, cu opt miliarde de dolari, la 16,8 miliarde de dolari.

In topul Forbes se regasesc si sapte miliardari care-si datoreaza averea retelei de socializare Facebook. Averea insumata a a cestora se apropie de 30 de miliarde de dolari.

Cea mai mare contributie la aceasta suma este asigurata de cofondatorul Facebook Mark Zuckerberg, cu 17,5 miliarde de dolari, in urcare cu 4 miliarde de dolari fata de anul trecut.

Dustin Moskovitz, cu 3,5 miliarde de dolari, si Eduardo Saverin, cu 2 miliarde de de dolari, sunt ceilalti cofondatori Facebook care au depasit pragul de un miliard de dolari.

Moskovitz, 27, este si cel mai tanar miliardar din topul Forbes, fiind mai mic cu opt zile decat Zuckerberg.

Trei dintre primii investitori la Facebook, Peter Thiel, Jim Breyer si Yuri Milner se afla, de asemenea in randul miliardarilor. Thiel a investit 500.000 de dolari la Facebook in 2004, iar participatia rezultata valoareaza in prezent 1,5 miliarde de dolari. Breyer, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari, si compania sa, Accel Partners, au investit 12 milioane de dolari la Facebook.

Compania are o participatie de circa 10% din actiunile Facebook, iar Breyer separat inca 1%. Milner, cu o avere de un miliard de dolari, a investit mai tarziu la Facebook, in 2009, 200 de milioane de dolari. Primul presedinte al Facebook, Sean Parker, are o avere de 2,1 miliarde de dolari, cea mai mare parte rezultand din implicarea sa in companie.

Si publicatia americana Bloomberg a publicat recent un top al celor mai bogati oameni de pe planeta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri