8 Mai 2012
Revista presei de business: Salariile romanilor, inca lovite de criza
Vezi mai jos cele mai importante titluri din presa de business
Salariile romanilor, inca lovite de criza
Salariu mediu net pe economie a fost de 1.543 de lei in martie, in scadere cu 3,8% fata de luna decembrie a anului trecut, reiese din datele raportate ieri de Institutul National de Statistica (INS). De mentionat ca, in ultima luna a anului trecut, majoritatea angajatilor au incasat si prime prilejuite de Sarbatorile de Iarna.
Iei Prima Casa 4 in euro sau astepti creditul ieftin in lei
Nicio banca comerciala nu a epuizat inca plafonul de garantii alocat in programul Prima Casa 4. BCR, cel mai mare finantator din program, mai are la dispozitie 200 de milioane de euro, din totalul de 600 de milioane.
Inflatia anuala ar putea atinge in aprilie un nou minim istoric
In luna martie, inflatia a atins un nou minim istoric, de 2,4%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Preturile de consum s-au majorat in martie cu 0,4% fata de februarie.
Bancile mici tin cu dintii de dobanzile la depozite: ratele oferite sunt de trei ori peste inflatie
Un pluton de banci mici si de jucatori cu actionariat elen continua sa plateasca dobanzi de pana la 7% pe an la depozitele standard atrase de la populatie, de aproape trei ori fata de inflatie
Bancheri personali pentru 150.000 de romani
Piata romaneasca de private banking s-a format relativ recent comparativ cu alte regiuni din Europa, cu istorie si traditie in acest domeniu. Avem o piata in formare, cu caracteristici atipice fata de cea din Europa Centrala si de Vest, in ceea ce priveste tipologia clientilor si asteptarile acestora.