25 Iulie 2012

Senatorul Cezar Magureanu, fiica si ginerele sau, implicati intr-o retea de evazionisti



Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism a declansat o ampla actiune intr-un caz de rambursari ilegale de TVA, ca urmare a unor tranzactii intracomunitare, fiind efectuate 256 de perchezitii in Bucuresti si in zece judete. Senatorul de Giurgiu Cezar Magureanu, fiica si ginerele sau, sunt implicati in reteaua de evazionisti, alaturi de Octavian Grecu, zis Butoane, scrie Mediafax.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Structura Centrala, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din Directia de Combatere a Criminalitatii Organziate si Politia de Frontiera, au destructurat un grup infractional organizat cu legaturi transfrontaliere, specializat in obtinerea unor importante beneficii financiare, ca urmare a derularii unor operatiuni de import, achizitii sau livrari intracomunitare de bunuri, neinregistrarea in documentele contabile a operatiunilor realizate si inregistrarea de operatiuni nereale, in scopul obtinerii rambursarii ilegale de TVA.

In acest caz, anchetatorii fac, marti dimineata, 256 de perchezitii domiciliare in Bucuresti si judetele Giurgiu, Arges, Ilfov, Buzau, Gorj, Dolj, Timis, Bihor, Constanta si Valcea.

Activitatea grupului infractional a vizat tranzactiile comerciale intracomunitare cu zahar si a gravitat in jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA Bucuresti - reprezentata de Tudor Constantin, Ductil Rom SA Bucuresti - reprezentata de Sorin Stuparu, Novicio Food &Beverage SRL Ilfov - reprezentata de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu - reprezentata de Sorin Adrian Gazdac si Livia Ioana Gazdac, se arata intr-un comunicat de presa de marti al DIICOT.



Citeste si