Adrian Nastase a fost achitat definitiv in dosarul "Matusa Tamara", potrivit unei decizii definitive de luni a completului de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Initial, fostul premier Adrian Nastase a fost achitat, in 15 decembrie 2011, de catre un complet al Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru faptele de coruptie imputate de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), anunta Mediafax.
De asemenea, au fost achitati si Ioan Melinescu si Ristea Proboi, pentru complicitate la fapte de coruptie.

Decizia completului de trei judecatori a fost contestata la cel superior.

Luni, recursul procurorilor, astfel ca cei trei sunt achitati definitiv.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, in 15 decembrie, achitarea lui Adrian Nastase pentru dare de mita, a lui Ioan Melinescu, presedinte al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB) intre anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de inscrisuri, luare de mita si divulgare de informatii si a lui Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru, fost deputat in perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mita si la dare de mita. DNA a facut recurs la completul de cinci judecatori al ICCJ.

Dosarul se refera la provenienta si circumstantele depunerii sumei de 400.000 de dolari in contul Danielei Nastase, sotia lui Adrian Nastase. Conform unui contract de vanzare-cumparare, suma de 400.000 de dolari, depusa in numerar la o banca, provenea din vanzarea unor bijuterii, tablouri, papirusuri si a altor bunuri de valoare de catre matusa Danielei Nastase, pe nume Tamara Cernasov.

Filmul serii din 20 iunie


Parchetul instantei supreme a stabilit ca Adrian Nastase a luat decizia de a se sinucide "anterior sosirii la domiciliul sau a ofiterilor de politie", in seara de 20 iunie, pentru punerea in executare a mandatului de condamnare a liderului PSD la doi ani de inchisoare, noteaza Mediafax.

"Echipa de politisti desemnata cu punerea in executare a mandatului a apelat la sprijinul Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov si a solicitat echipei medicale de serviciu sa-i insoteasca in misiunea pe care o au de indeplinit, de punere in aplicare a unei hotarari judecatoresti, privind o persoana publica, in varsta de 60 ani", arata procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie in rezolutia de neinceperea urmaririi penale fata de politistii care trebuiau sa puna in executare mandatul de incarcerare a lui Adrian Nastase, condamnat in legatura cu nelegalitatea obtinerii unor fonduri pentru campania sa electorala la alegerile prezidentiale din 2004.

Procurorii arata ca in 20 iunie 2012, in jurul orei 23.00-23.10, echipa medicala a fost solicitata telefonic sa intervina pentru acordarea ajutorului medical condamnatului Adrian Nastase, "asa incat dupa ajungerea in incaperea unde se afla ranitul au constatat ca acesta era in pozitia «in picioare», incatusat, murdar de sange, dar constient, cooperant".

Marturia lui Adrian Nastase


De altfel, Adrian Nastase prin declaratia sa confirma faptul ca a luat decizia anterior prezentarii politistilor.

"Sentimentul meu de revolta s-a accentuat"


"In data de 20 iunie 2012 ma aflam la domiciliul meu cand am aflat ca am fost condamnat definitiv de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie si am incercat un sentiment de revolta. Observand ca se procedeaza si la punerea in aplicare a deciziei, sentimentul meu de revolta s-a accentuat … la un moment dat la domiciliul meu au sosit doi politisti, care s-au legitimat si mi-au inmanat un exemplar al mandatului de executare … familia mi-a facut bagajele … iar in timpul in care politistii au urcat la locuinta unde domiciliez am luat revolverul din incaperea de pastrare a armamentului pe care l-am introdus in buzunarul stang al pantalonilor cu care eram imbracat.

"Cu mana stanga am scos revolverul din buzunarul pantalonilor"


Fiind hotarat cu privire la suicid am spus familiei si politistilor ca doresc sa cobor in biblioteca sa-mi iau niste carti. Astfel am coborat insotit de catre unul dintre politisti, am luat niste carti din biblioteca, le-am pus pe masa, iar politistului i-am spus ca este o decizie care ma priveste. Acela a fost momentul in care cu mana stanga am scos revolverul din buzunarul pantalonilor.

"Dupa ce am tras, am simtit o arsura puternica in zona gatului"


Cand a vazut arma politistul s-a repezit spre mine si mi-a prins mana cu care tineam arma. Au urmat momente in care ne-am luptat in incercarea de a-mi duce la bun sfarsit hotararea suicidala, iar politistul incercand sa-mi ia arma din mana. La un moment dat am cazut pe jos, eu reusind sa tin arma in mana stanga. Atunci am apucat sa armez revolverul prin tragerea cocosului spre spate. Fiind pregatit pentru tragere, in timp ce ma luptam cu politistul sa scap si sa nu-l ranesc mi-am indreptat revolverul spre zona capului si am apasat pe tragaci. Mentionez ca mana era intinsa si tineam arma in sens invers spre mine. Dupa ce am tras, am simtit o arsura puternica in zona gatului, iar in clipele imediat urmatoare am fost dezarmat de politist, care mi-a pus catusele , dar mi le-a dat jos la sosirea echipei medicale…", a afirmat Nastase, citat de anchetatori in rezolutie.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri