Presedintia a publicat un comunicat referitor la "Zvonurile potrivit carora presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, ar fi implicat in eventuale dispute din interiorul USL", scrie Jurnalul.ro.
Purtatorul de cuvant al sefului statului, Bogdan Oprea, declara ca presedinte Traian Basescu le solicita politicienilor "sa nu-l implice in niciun fel in eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale".

Mai mult, acesta cere jurnalistilor sa confirme informatiile pe care le au inainte de a o publica, pentru ”a evita astfel lansarea unor dezinformari in spatiul public”.

Cititi mai mult despre Reactia Presedintiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri